Ziua Porților Deschise, la Stația de Pompieri Ștei. 73 de ani în slujba comunității

Miercuri, 1 octombrie, Stația de Pompieri Ștei își deschide porțile pentru localnici, marcând 73 de ani de la înființare. Evenimentul are loc între orele 11.00 și 15.00 și le oferă vizitatorilor ocazia să descopere munca salvatorilor din cadrul ISU “Crișana” Bihor.
Prima unitate de pompieri din Ștei a fost înființată la 1 octombrie 1952, odată cu exploatarea zăcământului de uraniu din zonă. De-a lungul timpului, pichetul de incendiu s-a transformat în secție, apoi în companie, ajungând astăzi la forma actuală – Stația de Pompieri Ștei.
Subunitatea asigură intervenția pe o suprafață de 807 kilometri pătrați, acoperind 56 de localități, unde trăiesc aproximativ 31.600 de locuitori.
„În data de 1 octombrie 1952, ca urmare a începerii exploatării zăcământului de uraniu din zonă, a fost creată prima unitate de pompieri din Ştei, prin constituirea unui pichet de incendiu, care un an mai târziu avea să se transforme în secție, iar ulterior, în companie, în prezent având denumirea de Stația de Pompieri Ștei. Subunitatea își desfășoară misiunile specifice în raionul de intervenție cu o suprafață de aproximativ 807 kilometri pătrați, format din 56 localități și o populație de circa 31 600 de locuitori”, a transmis locotenent-colonel Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor.
Programul zilei va cuprinde prezentarea autospecialelor și a echipamentelor, exerciții demonstrative și sesiuni de pregătire în domeniul situațiilor de urgență. Activitățile se adresează atât copiilor, cât și adulților.
Organizatorii au pregătit și activități pentru seniori. Aceștia vor afla direct de la pompieri ce măsuri pot lua pentru a fi în siguranță acasă. În plus, cei mai tineri vor primi recomandări despre cum să-și sprijine părinții și bunicii, în cadrul campaniei “Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!”, derulată de ISU Bihor.
630 de misiuni
De la începutul acestui an și până la 30 septembrie, pompierii șteieni au intervenit în 630 de situații: 70 de incendii, 325 de misiuni de prim ajutor și descarcerare și 139 de exerciții și recunoașteri în teren. În urma intervențiilor la incendii, au fost salvate bunuri estimate la peste 5,6 milioane de lei.