Ziua Naţională a Spaniei și Ziua Hispanității, sărbătorite la Colegiul Național „Iosif Vulcan”
Ca în fiecare an, și de această dată, elevii Colegiului Național „Iosif Vulcan” au celebrat Ziua Naţională a Spaniei și Ziua Hispanității. Evenimentul a fost marcat printr-o serie de activități culturale și gastronomic, care au transformat școala într-un veritabil spațiu al diversității și al bucuriei.
Evenimentul s-a desfășurat sub îndrumarea profesorilor de spaniolă, prof. Paula Dumea și lectorul Răzvan Mureșan, implicând activ elevii de la secțiile de filologie bilingvă spaniolă, precum și pe cei care studiază limba spaniolă ca limbă secundară.
Elevii au pregătit proiecte inedite pe diverse teme, acoperind informații generale despre Spania, gastronomie, orașe și obiective turistice, climă și dansul tradițional flamenco. Aceste proiecte au oferit colegilor lor și profesorilor o incursiune în cultura spaniolă și au demonstrat și o înțelegere profundă a acestei țări fascinante.
Printre activitățile principale ale zilei s-au numărat degustările de preparate tradiționale spaniole, pregătite chiar de elevi. Mâncăruri precum „tortilla de patatas”, „gazpacho” și „churros” au fost deliciul tuturor participanților, care s-au bucurat de aromele autentice ale Spaniei.
Aceste delicii culinare au completat atmosfera festivă, iar elevii au dovedit talent atât la limba spaniolă, cât și în arta gătitului.
Ambianța și voia bună au fost asigurate prin muzică și dansuri, antrenând astfel întregul colegiu.
„Îi mulțumim doamnei director Simona Martin care ni s-a alăturat. Readucem în atenția tuturor aspecte deja cunoscute: C. N. «Iosif Vulcan» Oradea este o școală cu tradiție în ceea ce privește limba spaniolă, fiind un liceu bilingv româno-spaniol. Secția de bilingv spaniolă a fost inaugurată în anul 2008 iar în anul 2010, colegiul nostrum a devenit Centru de examen acreditat de către Instituto Cervantes pentru obținerea Diplomelor DELE – certificate oficiale, recunoscute pe plan internațional, ce atestă cunoștințele de limba spaniolă.
Secția bilingvă româno-spaniolă face parte dintr-un proiect internațional, fiind sprijinită de către Ambasada Spaniei la București prin Biroul Atașat de Învățământ, care gestionează programele educative ale Ministerului Educației spaniol în România și participă la formarea profesorilor de spaniolă prin diferite cursuri”, a explicat prof. Paula Dumea.
Directoarea Simona Martin și-a exprimat aprecierea pentru entuziasmul și implicarea elevilor și a profesorilor.
„Este o mândrie pentru noi să continuăm tradiția de a celebra Ziua Spaniei și a Hispanității, în special în contextul unei școli unde există o secție bilingvă româno-spaniolă, cum este Colegiul Național «Iosif Vulcan». Prin astfel de inițiative, colegiul nostru continuă să promoveze valorile multiculturalismului și să inspire elevii să exploreze diversitatea cultural”, a declarat aceasta.
Crina Dobocan