Ca în fiecare an, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, prin Serviciul Prevenirea Marginalizării Sociale, a marcat Ziua Internațională a Persoanelor fără Adăpost, printr-o activitate socială care a avut loc joi, 10 octombrie 2024, la sediul Adăpostului de Noapte din str. Gutenberg nr.8.
Beneficiarii Adăpostului de Noapte, împreună cu angajați ai DAS Oradea, au profitat de vremea bună și au petrecut câteva ore împreună, într-o atmosferă plăcută și relaxată.
„Prin comunicare, coordonare și cooperare deschisă putem implica persoanele fără adăpost în societate ca și membri activi, care se pot bucura în mod egal de drepturile și responsabilitățile lor ca cetățeni ai municipiului Oradea”, este de părere Anca Grama, directorul DASO.
În acest sens, instituția a semnat recent un acord de parteneriat cu Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Oradea, iar în această săptămână a avut loc o activitate de prevenire a traficului de persoane , în cadrul campaniei naționale „Alegeri sănătoase pentru un viitor sigur”.
Forme de exploatare
„Scopul acestei activități a fost de informare a beneficiarilor centrului cu privire la fenomenul traficului de persoane, a formelor de manifestare și prevenire”, a spus Grama.
Instituțiile implicate au prezentat formele de exploatare, exploatarea prin cerșetorie, prin muncă, sexuală și modalitățile de prevenire a acestor forme de exploatare.
La final, cei prezenți au vizionat un film privind exploatarea prin cerșetorie, dezbătând, apoi, temele prezentate în film.
Adăpostul de Noapte este situat pe str. J. Gutenberg nr. 8 și are o capacitate de cazare de 71 de locuri.
Direcția de Asistență Socială Oradea oferă cazare în cele 2 corpuri de clădire si cele 9 containere din incinta adăpostului, dotate cu dușuri cu apă caldă și grupuri sanitare, atât pentru femei cât și pentru bărbați.
De asemenea, persoanele cazate aici primesc haine curate, ceai cald și nu în ultimul rând, sprijin pentru depășirea acestei perioade dificile din viața lor.
În Centrul Comunitar Gutenberg, situat la aceeași adresă, respectiv J. Gutenberg nr. 8, peste zi, oamenii străzii beneficiază de consiliere psihologică, suport în găsirea unui loc de muncă, sprijin pentru obținerea actelor de identitate și stare civilă și, nu în ultimul rând, se pot bucura de vizionarea unui film și de lecturarea unei cărți.
Crina Dobocan