Ziua Educației, în Bihor. Workshop pentru starea de bine a profesorilor (Galerie Foto)
Joi după-amiază, 9 octombrie 2025, Casa Corpului Didactic Bihor a organizat un workshop dedicat sănătății emoționale a profesorilor. Evenimentul a avut loc în sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației.
Tema workshop-ului a fost „Starea de bine a profesorului”. Scopul a fost să ofere instrumente și sfaturi practice pentru ca profesorii să-și păstreze echilibrul emoțional și motivația în activitatea lor zilnică.
La eveniment au fost prezenți inspectori școlari, directori de unități de învățământ, precum și cadre didactice de la mai multe unități de învățământ. Printre cei chemați să ia cuvântul s-au numărat: inspectorul școlar general prof. dr. Alin-Serafim Ștefănuț, directoarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor, psih. Cristina Avrigeanu, directorul Liceului Teologic Baptist Emanuel – Oradea, prof. Iosif-Viorel Curta, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, prof. Horea Abrudan.

Workshop-ul a început cu interpretarea „Baladei lui Ciprian Porumbescu” de către Mierluț Nicolas, elev în clasa a VIII-a la Liceul de Arte Oradea, sub îndrumarea profesorului Andrei Moga.
Directorul CCD Bihor, Cristian Bugle, a spus: „Ne dorim ca acest eveniment să fie un moment de sărbătoare, reflecție și recunoștință pentru cei care zi de zi dau sens școlii: profesorii. Tema acestei ediții – Starea de bine a profesorului – ne invită să vedem omul dincolo de manuale și proceduri.”

În cadrul workshop-ului, CCD Bihor a premiat mai multe personalități ale învățământului bihorean. Printre cei premiați s-au aflat inspectorii școlari: Ioan Șereș, Dan Matei (care a lipsit de la eveniment), Chelemen Ioan, Rodica Cormoș și Maria Donca, pentru contribuția lor deosebită la educație de-a lungul timpului și implicarea în formarea generațiilor de elevi din județ.

Despre fiecare dintre aceștia au vorbit inspectorii școlari Nicolae Avram, Florin Negrutiu, Georgeta Bara și Felicia Ianta. Aceștia au apreciat contribuția pe care foștii inspectori și profesori au avut-o în dezvoltarea educației de-a lungul anilor. Profesorul Cristian Bugle a mulțumit și echipei CCD Bihor pentru sprijin și implicare (profesorii metodiști Florina Polasec, Raluca Seres, Anita Capota, Diana Torjoc, Denisa Jurj, profesorul metodișt Nicolaie Ardelean, bibliotecarul Mariana Trofin, contabilul Elena Aristan și informaticianul Simona Stanciu). Ei au fost felicitați pentru eforturile și dedicarea lor în formarea generațiilor de elevi bihoreni și pentru sprijinul acordat comunității educaționale.

Inspectorul școlar general, prof. dr. Alin-Serafim Ștefănuț, a spus: „Educația este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea. O celebrăm astăzi, dar mai ales pe cei care o fac posibilă – profesorii bihoreni.”
Seara s-a încheiat cu muzică oferită de profesorul Adrian Miescu și colegii săi de la Liceul de Arte și Palatul Copiilor, respectiv de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș. Participanții au avut și o recepție, unde au putut discuta și schimba idei, iar diplomele de participare vor putea fi ridicate de la CCD Bihor începând de luni.
Crina Dobocan