Ziua Cititului Împreună, sărbătorită mai devreme la Bibliotecă, alături de cei mai mici cititori (FOTO)

Dată:

Ziua Cititului Împreună (ZiCi) a început mai devreme anul acesta la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor. La activitate au participat copiii de la Creșa Oradea, Structura nr. 8, veniți împreună cu părinții.

Cei mici au intrat pentru prima dată în Ludoteca bibliotecii, un spațiu dedicat copiilor. Ziua Cititului Împreună încurajează cititul cu voce tare și apropierea copiilor de cărți, alături de adulți.

Sub îndrumarea educatoarei Mihaela Banyai, părinții le-au citit copiilor din cartea „Vai ce mare bucurie – concert în bucătărie”, de Olina Ortiz. Lectura a fost un prilej de bucurie și de atenție împărtășită, iar copiii au urmărit cu interes poveștile citite.

După lectură, copiii au participat la activități interactive cu animăluțe și la o activitate senzorială, în care au descoperit diferite instrumente muzicale. Întâlnirea s-a încheiat cu joacă și voie bună.

La final, reprezentanții bibliotecii au mulțumit tuturor celor implicați pentru vizită și colaborare. Conducerea Bibliotecii spune că astfel de activități îi apropie pe copii de lectură, încă de la cele mai fragede vârste.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular