Viscolul continuă să dea peste cap traficul aerian din Capitală. Potrivit informațiilor obținute de la angajați ai aeroporturilor din București, citați de Boarding Pass, mai multe avioane sunt blocate la sol.
Nămeții formați după curățarea căilor de rulare au ocupat unele zone de parcare. Din acest motiv, aeronavele nu pot fi mutate, iar echipamentele de la sol ajung cu dificultate la ele, scrie Boarding Pass. Cisternele cu combustibil, mașinile de degivrare și autospecialele de deservire nu pot interveni normal pentru pregătirea zborurilor, mai precizează sursa citată.
Compania Națională Aeroporturi București lucrează pentru eliberarea pozițiilor de parcare și menținerea pistelor funcționale. Echipele încearcă să păstreze un strat cât mai mic de zăpadă pe piste și pe căile de rulare.
Situația afectează nu doar plecările, ci și sosirile. Zeci de avioane se află deja la sol, iar spațiile de parcare sunt insuficiente. În aceste condiții, unele aterizări pot fi întârziate sau redirecționate.
Problemele apar pe fondul ninsorilor abundente și al viscolului care au lovit Bucureștiul și județele din sudul țării.
Zbor anulat
Directorul Aeroportului Oradea, Răzvan Horga, a anunțat că a fost anulat un singur zbor: cursa HiSky H4.277. Avionul trebuia să plece la ora 8:00, dar nu a mai decolat din cauza vremii.
Pentru ziua de miercuri sunt programate în continuare zboruri între Oradea și București, operate de Tarom, AnimaWings și HiSky, însă desfășurarea acestora depinde de evoluția vremii.
„Aeronava trebuia să decoleze la ora 8:00, însă a rămas la sol din cauza condițiilor meteo din Capitală. Inițial zborul a fost amânat, pasagerii au primit informări succesive, iar ulterior cursa a fost anulată. Sunt programate trei sosiri și două plecări; acestea nu sunt anunțate ca fiind modificate, dar situația este dinamică. Companiile aeriene au datele de contact ale pasagerilor și îi vor anunța despre eventualele modificări”, a spus drirectorul Răzvam Horga.
Conform orarului:
- În jurul orei 15:20 este programată o cursă București–Oradea, operată de AnimaWings, urmată de zborul retur la 16:05.
- Tarom are programată o plecare din București la 14:40, cu sosire la Oradea la 15:50. Returul este estimat la 16:15.
- Tot miercuri seara, o cursă HiSky este așteptată la Oradea în jurul orei 19:50.
În București și Ilfov au fost trimise mesaje RO-Alert. Autoritățile au recomandat oamenilor să evite deplasările din cauza ninsorii și viscolului.
Crina Dobocan


