Orădenii se pregătesc pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului. De vineri începe Oradea Festifall 2025. Festivalul marchează zilele orașului și aduce concerte, proiecții, spectacole stradale și numeroase activități pentru toate vârstele.
Cea mai așteptată trupă a ediției din acest an este Hooverphonic, care va urca pentru prima dată pe o scenă din Oradea. Formația belgiană, fondată în 1995, este cunoscută pentru hitul „Mad About You” și pentru participarea la Eurovision 2021 cu piesa „The Wrong Place”.
Seara de vineri va fi deschisă, de la ora 19.30, de Corul Madrigal, unul dintre cele mai apreciate ansambluri corale din România. Concertul va avea loc în Piața Unirii, unde vor fi amplasate scaune pentru spectatori. Accesul se face în limita locurilor disponibile, fără rezervare prealabilă.
Pe scena principală a festivalului vor urca și artiști precum Delia, Carla’s Dreams și Rareș. Tot vineri și sâmbătă, clădirea Palatului Vulturul Negru va prinde din nou viață prin spectacole de video mapping, dedicate temei festivalului. Evenimentul se va încheia duminică seara cu un spectacol de 300 de drone și cu mult așteptatul foc de artificii.
Printre noutățile ediției din acest an se numără Silent Party în Pasajul Madach, organizat zilnic între orele 18:00 și 23:00. Participanții vor primi căști pentru a dansa pe muzica preferată, în funcție de canalul ales.
Festivalul include și spectacole de artă stradală, printre care și show-ul oferit de Molecule, care combină baloane uriașe, lumini și dansuri aeriene.
Pentru cei pasionați de gastronomie, în cadrul evenimentului vor fi amplasate peste 40 de standuri cu mâncare, cu oferte variate pentru toate gusturile.
Locurile principale ale festivalului rămân Piața Unirii, Piața Ferdinand și Parcul Libertății, dar activități vor avea loc și în Piațeta Independenței, Amfiteatrul Independenței, Pasajul Madach, Lunca Crișului Repede, strada Nicolae Grigorescu și în locațiile partenere – Oradea Heritage, Muzeul Țării Crișurilor, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, Muzeul Orașului Oradea și Cetatea Oradea.
Festifall se adresează și celor mici. Copiii vor avea parte de ateliere creative, activități sportive și spectacole de teatru. Întâlnirile cu sportivii locali sunt programate vineri, 10 octombrie, de la ora 16:00, în Piața Unirii. În spatele Teatrului de Stat vor fi amenajate peste 15 atracții pentru copii, iar spectacolele de teatru susținute de Șerban Borda vor avea loc sâmbătă, la ora 16:00, și duminică, la ora 12:00, în Amfiteatrul Independenței.
Organizatorii recomandă participanților să se îmbrace adecvat temperaturilor de toamnă și să aibă la îndemână haine groase sau pelerine de ploaie.
Festifall Oradea 2025 este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.
Crina Dobocan
Foto: Visit Oradea
Programul zilei de 10 octombrie
Piața Unirii
11:00 – 14:00 Activitatea: „Patrimoniu în tușe, culori pentru viitor” – bandă desenată de mari dimensiuni realizată cu participarea a 500 de tineri orădeni; Coordonatori: Liceul „Don Orione”, alături de Mihai Ionuț Grăjdeanu, autor și profesor de benzi desenate – Pasajul Vulturul Negru
17:00 Tur ghidat gratuit (plecare de la Statuia Regelui Ferdinand)
16:00 – 16:30 Meet your Idol – Echipa CSM Oradea Handbal – Statuia Regelui Ferdinand
16:30 – 17:00 Meet your Idol – Echipa CSM Oradea Polo – Statuia Regelui Ferdinand
17:00 – 17:30 Meet your Idol – Echipa CSM Oradea Baschet – Statuia Regelui Ferdinand
19:00 – 23:00 BT Corner
21:00 Video Mapping – Palatul Vulturul Negru
22:00 Video Mapping – Palatul Vulturul Negru
23:00 Video Mapping – Palatul Vulturul Negru
Main Stage – Piața Unirii
14:00 – 14:20 Ansamblul de dansuri populare al Liceului „Don Orione” – Coregraf: Antonio Fotache; coordonatori: prof. înv. primar Bochiș Laura, prof. înv. primar Toderaș Bianca
14:20 – 14:50 Corul „Anima Nostra” al Liceului „Don Orione” Coordonator: prof. Arendaș Nicoleta
15:00 – 15:20 Concert Maria Șumălan
17:00 – 18:00 Armonii Muzicale în Culori Tomnatice – Gioia Vox – profesor coordonator Cora Jecu Georgiana
18:00 – 18:50 Ansamblul Folcloric al Liceului de Arte – coordinator profesor Bonțo Aurica
19:30 Concert Extraordinar Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”
21:15 Concert Narcisa Badea & Trupa X
22:10 Concert Tania Turtureanu
Artiști stradali
17:00 – 17:30 Dark Squad (Strada Vasile Alecsandri – Piața Unirii – Piața Ferdinand)
18:45 – 19:25 Carousel (Piața Ferdinand – Piața Unirii)
18:45 – 19:15 Dark Squad (Strada Vasile Alecsandri – Piața Unirii)
20:30 – 21:00 Dark Squad (Piața Ferdinand – Podul Sfântul Ladislau)
21:10 – 21:50 Carousel (Piața Ferdinand – Podul Sfântul Ladislau)
Amfiteatrul Independenței
14:00 – 14:30 Recital “Gojdu (în)cântă”
15:00 – 16:00 “Fetița de cristal” de Laurențiu Budău (adaptare) – Liceul Emanuil Gojdu
16.00 – 16.30 Dynamic Angels
18:00 – 18:30 Prezentarea de dans hip-hop Unique Moment Complex
Activități copii – Piațeta Independenței
14:00 – 22:00 – DIGI PLAY AREA
14:00 – 18:00 – Târgul serviciilor sociale – DAS Oradea
14:00 – 17:00 Cum reducem risipa alimentară? Workshop pentru copii – Banca de alimente
14:00-21:00 – Atelier de pictură pe pânză cu foiță de aur – Living Art Studio
14:00-21:00 – Atelier pictat figurine din ipsos – Living Art Studio
14:00 – 21:00 – Atelier de picturi pe față
14:00 – 21:00 – Jocuri de lemn gigant (Jenga, X și 0, tir cu arcul, popice din conserve, rope toss, domino)
Live DJ Set – Piața Ferdinand
16:00 – 19:00 Zmbet
19:00 – 21:00 Bențe
21:00 – 23:00 Robinski b2b Roland
Jazz by the River – Strada Libertății
19:30 – 20:30 Concert Chiral
21:30 – 22:30 Concert Valeria Stoica
Activități copii – Lunca Crișului Repede
16:00 – 18:00 Toamna – poveste scrisă și pictată – atelier creativ cu Mirela Tanc
16:00 – 18:00 Atelier de educație & creație – Copilărie printre ierburi – Facem cunoștință cu fauna & flora de pe Malul Crișului
Parcul Libertății – Lunca Crișului Repede
14:00 – 18:00 Caiac – Asociația Unanimis (Traseu Podul Dacia – Podul Intelectualilor) – pe bază de bilet
ACTIVITĂȚI ÎN LOCAȚIILE PARTENERE:
9 octombrie 2025
19:00 – Concert simfonic festiv Oradea Festifall, Dirijor Vladimir Lungu și pianist Cezar Platon – Filarmonica de Stat – Intrare gratuită (intrare pe bază invitațiilor eliberate la casieria Filarmonicii de Stat Oradea)
10 octombrie 2025
Parteneri Oradea Festifall
09:30 – 18:30 – Sesiunea internațională de comunicări științifice a Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal Interferențe. Trecut. Prezent. Viitor, ediția a III-a, cu secțiunile: Arheologie, Istorie, Numismatică, Muzeografie, Educație Muzeală, Etnografie, Conservare – Restaurare, Științele Naturii, Muzeul Țării Crișurilor, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor
10:00 – 18:00 – Expoziția Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere (1871 – 2021). Nicolae Iorga și Transilvania, Muzeul Țării Crișurilor, Sala de expoziții temporare a Secției de Artă, parter
16:00 – Vernisajul expoziției 101 ani de evoluție a calculatoarelor, cu obiecte din colecția personală a lui Ovidiu-George Pantea, Muzeul Orașului Oradea (Cetatea Oradea)
16:00 – 18:00 – Vernisajul expoziției: „Literatura și istoria românilor în benzi desenate”, de Mihai Ionuț Grăjdeanu, Dezbatere: „Rolul benzii desenate în mediul școlar”; Coordonatori: Liceul „Don Orione”, Mihai Ionuț Grăjdeanu – Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, Cafeneaua literară
16:00 – 18:00 – Workshopul „Mozaic” al Atelierului din Centru – Vinicius Leș
17:00 – 18:00 Călătorie cu tramvai de epocă – pe bază de bilet (plecare Piața Unirii, durată 1 oră)
18:00 – Călătorie cu tramvai de epocă – pe bază de bilet (plecare Piața Unirii, durată 1 oră)
18:00 – 23:00 Silent Party – Pasajul Madach – intrare gratuită, în limita disponibilității spațiului
19:00 – Spectacol fizic de teatru-dans Happiness Hunters – Ansamblul Nagyvárad Táncegyüttes – Sala Transilvania – Intrarea liberă în limita disponibilității sălii de spectacol, rezervări 0259 401 140 (+18 ani)
11 octombrie 2025
Programul zilei de 11 octombrie la Oradea FestiFall:
11 octombrie
Piața Unirii
10:30 – Tur ghidat gratuit (plecare de la statuia Regelui Ferdinand)
11:00 – Tur ghidat al Palatului Vulturul Negru – Oradea Heritage (plecare din Palatul Vulturul Negru)
14:00 – 17:00 – Liceul cu program sportiv Bihorul – Demonstrații sportive (secțiile gimnastică ritmică, judo și lupte)
14:00 – 18:00 Paradă și expoziție de mașini istorice ”Eleganța Epocii pe Roți” (platoul din fața Bisericii cu Lună)
15:00 – 19:00 – Tabăra siguranței: atelier Inspectoratul pentru Situații de Urgență (în zona Palatului Episcopal Greco-Catolic)
15:00 – 19:00 Orașul nostru, siguranța noastră – ateliere pentru siguranța cetățenilor – Inspectoratul de Poliție Județeană Bihor (în zona Palatului Episcopal Greco-Catolic)
17:00 – Tur ghidat gratuit (plecare de la statuia Regelui Ferdinand)
17:00 – 23:00 BT Corner
17:30 – Party în alergare: The Comeback (Oradea Running Culture), Traseu: Piața Unirii – Bob Republic, Calea Republicii 17 – DOCK – Podul Centenarului – Piața Unirii – Strada Vasile Alecsandri – Independenței – Statuia lui Mihai Eminescu – Piața Unirii, Oradea
20:00 Video Mapping – Palatul Vulturul Negru
21:00 Video Mapping – Palatul Vulturul Negru
22:00 Video Mapping – Palatul Vulturul Negru
23:00 Video Mapping – Palatul Vulturul Negru
Main Stage – Piața Unirii
10:00 6 Years Guiness World Record – Kangoo Jumps
10:45 – 11:00 Concert Hanna Herczegh sub îndrumarea profesorului Ovidiu Lazăr de la Enjoy Music
11:00 Grup Vocal Moștenitorii Cântecului – coordonat de prof. Anamaria Gal – Palatul Copiilor
12:00 Grup muzical KHARISMA – coordonat de prof. Dana Maria Oprescu – Palatul Copiilor
13:00 Formația KALLIOPE – coordonată de prof. Kovacs Anca – Palatul Copiilor
19:00 – 19:10 Concert Alexandra Berindei
19:15 – 19:35 Ansamblul folcloric ”Florile Bihorului” al Palatului Copiilor Oradea coordonat de maestru coregraf Florica Negrau conducerea muzicală director, profesor Marcu Marius Constantin
19:35-19:45 Cercul de Estradă muzica ușoară 10 min al Palatului Copiilor Oradea profesor coordonator Marcu Marius Constantin
20:10 Concert Rareș
21:10 Concert JO
22:10 Concet Delia
Artiști stradali
17:30 – 18:00 Dark Squad (Strada Vasile Alecsandri – Piața Unirii – Piața Ferdinand)
18:30 – 19:00 Dark Squad (Piațeta Independenței – Pasajul Vulturul Negru – Strada Vasile Alecsandri – Piața Unirii)
18:20 – 19:00 Carousel (Piața Ferdinand – Piața Unirii)
19:10 – 19:25 Molecule Show (Piața Unirii)
19:30 – 20:10 Carousel (Piața Ferdinand – Podul Sfântul Ladislau – Piațeta Independenței)
20:20 – 20:35 Molecule Show (Piața Ferdinand)
21:00 – 21:30 Dark Squad (Piața Ferdinand – Podul Sfântul Ladislau – Piațeta Independenței)
21:10 – 21:25 Molecule Show (Podul Sfântul Ladislau)
Piața Independenței
Amfiteatrul Independenței
10:00 – 12:00 Atelier Pictura – Alexandra Comanici
12:00 – 13:00 “Fetița de cristal” de Laurențiu Budău (adaptare) – Liceul Emanuil Gojdu
13:00 – 15:00 – Cluburile Rotary și Caravana cu Medici: Generația fără HPV, Educație pentru Sănătate și Prim Ajutor
15:00 – 15:30 – Centrul de dans Exclusive Oradea
15:30 – 16:30 – Școala de dans All for dance
16:00 – 17:00 Șerban Borda – Profu’ Zăpăcit
17:00 – 18:00 Toamna în pași de tango – cu Tango Oradea Art Nouveau
18:30 – 19:30 Tu și Viitorul Tău: O oră de inspirație pentru adolescenți by EduBiz
Hai să descoperim împreună cum să-ți alegi drumul potrivit și să-ți vizualizezi visurile pentru liceu și mai departe!
Activități copii – Piațeta Independenței
14:00 – 22:00 – DIGI PLAY AREA
10:00-21:00 Atelier picturi pe față
10:00 – 20:00 Jocuri de lemn gigant (Jenga, X și 0, tir cu arcul, popice din conserve, rope toss, domino)
10:00 – 14:00 Atelier de împâslirea a lânii
14:00 – 16:00 Atelier de lectură ”Povești pentru cei mici” – Elena Căpușan
14:00 – 21:00 Atelier de pictură pe pânză cu foiță de aur – Living Art Studio
14:00 – 20:00 Atelier de prelucrare a lutului
Piața Ferdinand
Live DJ Set- Piața Ferdinand
14:00 – 19:00 Coxxo
19:00 – 21:00 Albui & Motiv
21:00 – 23:00 Sixtiee Seconds
Strada Libertății
Jazz by the River- Strada Libertății
19:30 – 20:30 Mindthegap Trio
21:30 – 22:30 Jazzybit & Dj K-lu
Lunca Crișul Repede
Activități copii – Lunca Crișului Repede
11:00 – 12:00 Sesiune de yoga pentru copii cu Ramona Bușilă
11:00 – 15:00 Atelier de educație & creație Copilărie printre ierburi – Cine locuiește în Crișul Repede? Povestea unui peștișor.
16:00 – 18:00 Toamna – poveste scrisă și pictată – atelier creativ cu Mirela Tanc
Parcul Libertății – Lunca Crișului Repede
10:00 – 11:00 Yoga pentru adulți
10:00 – 17:00 Water Team Rafting & Via Ferrata (Malul Crisului Str. Principatelor Unite – malul Crisului din dreptul Salvamont) – pe bază de bilet
14:00-18:00 Organizația Națională Cercetașii României Club Oradea – ateliere cercetășești
14:00 – 18:00 Caiac – Asociația Unanimis (Traseu Podul Dacia – Podul Intelectualilor) – pe bază de bilet
Locații partenere
Parteneri Oradea FestiFall
10:00 – 18:00 – Expoziția „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere (1871 – 2021). Nicolae Iorga și Transilvania, Muzeul Țării Crișurilor, Sala de expoziții temporare a Secției de Artă, parter
10:00 – 13:00 – Sesiunea internațională de comunicări științifice a Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal Interferențe. Trecut. Prezent. Viitor, ediția a III-a, Muzeul Țării Crișurilor
10:00 – Cusături pe etamină cu motive tradiționale – atelier, urmat de vizitarea Secției de Etnografie; Grupă de vârstă: 7-14 ani (max. 15); programări la nr. de tel: 0259 706 101
11:00, 15:00 – Cetatea Oradea – monumentul emblematic al orașului de pe Crișul Repede – tur ghidat cu Dumitru Noane; programări la nr. de tel: 0771 741 331
10:00, 13:00, 16:00 – Vânătoare de comori la Muzeele Memoriale (Ady Endre, Iosif Vulcan, Aurel Lazăr); Grupă de vârstă: 10-15 ani (max. 20); programări la nr. de tel: 0742 054 686 (Lavinia Ungureanu)
14:00 – Oradea City Hunt – Spark Communication – plecare din Piațeta din fața centrului comercial Crișul
Ora 15:00 – Tur ghidat „Oradea interbelică” – punct de întâlnire: Casa Darvas-La Roche, intrarea din strada Libertății, Oradea Heritage
15:00 – 17:00 – Workshopul „Mozaic” al Atelierului din Centru – Vinicius Leș
17:00 – 18:00 Călătorie cu tramvai de epocă – pe bază de bilet (plecare Piața Unirii, durată 1 oră)
17:00 – Arhitectura și spațiul urban orădean – tur ghidat cu Diana Iancu, Muzeul Orașului Oradea (Cetatea Oradea); programări la nr. de tel: 0771 741 331
17:00 – Lansare de carte: Nicole Sere (Boloca), Serafim, Ed. Neuma, Cluj-Napoca, 2025; Nicole Sere (Boloca), Jurnalul albastrului de Voroneț, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2025; Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”
17:00 – One Big Jump – Defilarea necuvântătoarelor (platoul din fața centrului comercial Crișul – strada Republicii – Piața Unirii)
18:00 – 19:00 Călătorie cu tramvai de epocă – pe bază de bilet (plecare Piața Unirii, durată 1 oră)
19:00 Piesa de teatru ”Elif si ploaia”, Teatrul Regina Maria, Sala Transilvania
18:00 – 23:00 Silent Party – Pasajul Madach (intrare gratuită, în limita disponibilității spațiului)
12 octombrie 2025
Piața Unirii:
10:30 – Tur ghidat gratuit (plecare de la statuia Regelui Ferdinand)
11:00 – Tur ghidat al Palatului Vulturul Negru, Oradea Heritage, întâlnire la Palatul Vulturul Negru
13:00 – 14:00 Ceremonie Militară și Religioasă – depunere coroane la Statuia Regelui Ferdinand
14:00 – 18:00 Paradă și expoziție de mașini istorice ”Eleganța Epocii pe Roți” (platoul din fața Bisericii cu Lună)
15:00 – 19:00 – Tabăra siguranței: atelier Inspectoratul pentru Situații de Urgență (în zona Palatului Episcopal Greco-Catolic)
15:00 – 19:00 Orașul nostru, siguranța noastră – ateliere pentru siguranța cetățenilor – Inspectoratul de Poliție Județeană Bihor (în zona Palatului Episcopal Greco-Catolic)
17:00 – 23:00 BT Corner
17:00 – Tur ghidat gratuit (plecare de la statuia Regelui Ferdinand)
22:50 Drone Show
23.00 Spectacol Artificii
Main Stage – Piața Unirii
16:00 – 16:40 Corul Scolii Gimnaziale “Szacsvay Imre”
16:45 – 17:00 Concert Briana Pop-Cotuna
17:00 – 17:50 Concert Asociația Vivere
19:30 – 19:40 Trupa de majorete „DoOra Dance”
20:00 Concert Byron & Muse Quartet
21:00 Concert Carla’s Dreams
22:00 Concert Hooverphonic
Artiști stradali
17:30 – 18:00 Dark Squad (Strada Vasile Alecsandri – Piața Unirii – Piața Ferdinand)
18:30 – 19:00 Dark Squad (Piațeta Independenței – Pasajul Vulturul Negru -Strada Vasile Alecsandri – Piața Unirii)
18:20 – 19:00 Carousel (Piața Ferdinand – Piața Unirii)
19:10 – 19:25 Molecule Show (Podul Sfântul Ladislau)
19:30 – 20:10 Carousel (Piața Ferdinand – Podul Sfântul Ladislau, Piațeta Independenței)
20:20 – 20:35 Molecule Show (Piața Ferdinand)
21:00 – 21:30 Dark Squad (Piața Ferdinand – Podul Sfântul Ladislau – Piațeta Independenței)
21:10 – 21:25 Molecule Show (Piațeta Independenței)
Piața Independenței:
Amfiteatrul Independenței
10:00 – 12:00 Atelier Pictură – Alexandra Comanici
12:00 – 13:00 Șerban Borda – Povești jucăușe – ”Scufița Roșie”, “Capra cu 3 iezi”, “Cenușăreasa” și “Albă ca Zăpada”
13:00 – 15:00 Cluburile Rotary și Caravana cu Medici: Generația fără HPV, Educație pentru Sănătate și Prim Ajutor
15:00 – 15:30 Centrul de dans Exclusive Oradea
15:30 – 16:15 Ecouri de vioară cu Mario Boțiș
17:00 – 18:00 Toamna în pași de tango – cu Tango Oradea Art Nouveau
18:30 – 19:30 Tu și Viitorul Tău: O oră de inspirație pentru adolescenți by EduBiz
Hai să descoperim împreună cum să-ți alegi drumul potrivit și să-ți vizualizezi visurile pentru liceu și mai departe!
Activități copii – Piațeta Independenței
10:00 – 21:00 Atelier picturi pe față
10:00 – 20:00 Jocuri de lemn gigant (Jenga, X și 0, tir cu arcul, popice din conserve, rope toss, domino)
10:00 – 14:00 Atelier împâslirea lânii
14:00 – 22:00 – DIGI PLAY AREA
14:00 – 16:00 Atelier de lectură ”Povești pentru cei mici”
14:00 – 21:00 Atelier de pictură pe pânză cu foiță de aur – Living Art Studio
14:00 – 20:00 Atelier de prelucrare a lutului
Piața Ferdinand
Live DJ Set – Piața Ferdinand
14:00 – 19:00 Kaya V
19:00 – 21:00 Matthew D.
21:00 – 23:00 Gabriel M
Strada Libertății:
Jazz by the River- Strada Libertății
19:30 – 20:30 Concert Diximus and the Space Nebula
21:30 – 22:30 Concert Berti Barbera & Nicu Patoi
Activități copii – Lunca Crișului Repede
11:00 – 12:00 – Sesiune de yoga pentru copii cu Ramona Bușilă
11:00 – 15:00 Atelier de educație & creație Copilărie printre ierburi – A venit toamna, ce fac acum melcii și aricii?
16:00 – 18:00 Toamna – poveste scrisă și pictată – atelier creativ cu Mirela Tanc
Parcul Libertății – Lunca Crișului Repede
10:00 – 11:00 Yoga pentru adulți
10:00 – 17:00 Water Team Rafting & Via Ferrata (Malul Crisului Str. Principatelor Unite – malul Crisului din dreptul Salvamont) – pe bază de bilet
14:00 – 18:00 Caiac – Asociația Unanimis (Traseu Podul Dacia – Podul Intelectualilor) – pe bază de bilet
Parteneri Festifall
10:00 – 18:00 Expoziția Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere (1871 – 2021). Nicolae Iorga și Transilvania, Muzeul Țării Crișurilor, Sala de expoziții temporare a Secției de Artă, parter
10:00 – 18:00 Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” – program de vizitare gratuit
10:00, 13:00, 16:00 Vânătoare de comori la Muzeele Memoriale (Ady Endre, Iosif Vulcan, Aurel Lazăr); Grupă de vârstă: 10-15 ani (max. 20); programări la nr. de tel: 0742 054 686 (Lavinia Ungureanu)
10:00 Tur foto cu telefonul ”Fii turist în orașul tău” – Ovi D. Pop – înscrieri Whatsapp 0742 162 843, întâlnire Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”
10:00 – 18:00 Templul Francmasoneriei – program de vizitare gratuit
10:00 – 18:00 Sinagoga Neologă Sion – program de vizitare gratuit
10:00 – 18:00 Muzeul Istoriei Evreilor – Sinagoga Achvas Rein – program de vizitare gratuit
10:00 – 18:00 Turnul Primăriei Oradea – program de vizitare gratuit
10:00 – 18:00 Casa Darvas La-Roche – program de vizitare gratuit
11:00, 15:00 Cetatea Oradea – monumentul emblematic al orașului de pe Crișul Repede – tur ghidat cu Dumitru Noane; programări la numărul de telefon: 0771 741 331
12:00 Arhitectura și spațiul urban orădean – tur ghidat cu Diana Iancu, Muzeul Orașului Oradea, programări la numărul de telefon: 0771 741 331
11:00, 14:00, 16:00 Tururi ghidate ale Sinagogii Aachavas Rheim – Muzeul Istoriei Evreilor (Oradea Heritage) intrare gratuită
14:00 Oradea City Hunt – Spark Communication – plecare din Piațeta din fața centrului comercial Crișul
15:00 și 16:00 Recital vocal – instrumental susținut de studenții Departamentului de Muzică – Facultatea de Arte, Universitatea din Oradea – Casa Darvas-La Roche, Oradea Heritage, intrare gratuită.
15:00 – 17:00 – Workshopul „Mozaic” al Atelierului din Centru – Vinicius Leș
17:00- 18:00 Călătorie cu tramvai de epocă – pe bază de bilet (plecare Piața Unirii, durată 1 oră)
17:00 Recital coral susținut de Corul Facultății de Arte, dirijor: Lect.univ.dr. Carmen Rus – Sinagogă Neologă Sion
18:00 – 19:00 Călătorie cu tramvai de epocă – pe bază de bilet (plecare Piața Unirii, durată 1 oră)
18:00 – 23:00 Silent Party – Pasajul Madach – intrare gratuită, în limita disponibilității spațiului