Vizită de rang înalt la cea mai mare creșă din Oradea. Aceasta a fost deschisă zilele trecute
Primarul Oradei, Florin Birta, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au vizitat joi, 16 mai, cea mai mare creșă construită până acum în municipiu. Unitatea antepreșcolară este amplasată pe strada Ion Irimescu, în cartierul Nufărul, și a fost dată în folosință la începutul lunii mai.
Proiectul a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții, beneficiarul fiind Primăria Oradea. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 16,6 milioane lei (fără TVA), din care contribuția municipalității a fost de aproximativ 1,75 milioane lei.
Creșa are o capacitate de 110 locuri și dispune de 11 săli de grupă, dormitoare, sală de mese, cabinet medical, birouri administrative și vestiare. Clădirea, construită pe un teren de peste 7.000 mp, respectă standardele nZEB (consum aproape zero de energie) și este dotată cu panouri fotovoltaice și solare. Spațiul din jur dispune de locuri de joacă moderne și 21 de locuri de parcare, dintre care două pentru persoane cu dizabilități.
La eveniment au participat și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială, Inspectoratului Școlar Județean și Direcției de Sănătate Publică Bihor. Potrivit ministrului Cseke Attila, creșa face parte dintr-un program guvernamental amplu, care prevede construcția a 17 creșe în județul Bihor, dintre care șase în zona metropolitană Oradea.
Primarul Florin Birta a vorbit despre colaborarea dintre administrația locală și cea centrală pentru reușita unor astfel de proiecte și a anunțat că urmează să fie finalizate și alte creșe în cartierul Rogerius, dar și în comunele limitrofe.
Crina Dobocan