Bucurie sinceră, zâmbet larg și un vis împlinit. Pentru o fetiță din Oradea ziua în care și-a ridicat premiul câștigat la Oradea Festifall nu a fost o simplă formalitate. A fost o poveste.
Miruna Ardelean a pășit acolo unde, de obicei, ajung doar jucătorii și staff-ul. La marginea terenului, aproape de iarbă, aproape de emoție. A privit antrenamentul echipei FC Bihor Oradea, a simțit ritmul, energia, concentrarea dinaintea unui meci important. Fără filtre. Fără distanță.

Premiul ei a pus cireașa pe tort: tricoul oficial de joc, semnat de toți jucătorii. Un obiect simplu pentru unii, însă o comoară pentru ea. La final, Miruna a rămas lângă echipă, a făcut fotografii, a strâns autografe și a adunat amintiri care nu se uită.
„A asistat la antrenamentul echipei chiar de la marginea terenului, și a trăit emoțiile unei zile de pregătire înaintea unui meci important. Premiul ei — tricoul oficial de joc semnat de toți jucătorii — a făcut momentul și mai special, iar la final Miruna a făcut poze cu echipa și a strâns autografe, îndeplinindu-și visul de a fi aproape de băieți și de a vedea din culise cum se pregătește FC Bihor Oradea pentru partida de duminică din etapa a 18-a, contra celor de la ASA Târgu Mureș”, a transmis formația bihoreană.

Totul s-a petrecut înaintea partidei de duminică, din etapa a 18-a, când FC Bihor va întâlni ASA Târgu Mureș (derby-ul dintre FC Bihor și ASA Târgu Mureș, decisiv pentru consolidarea poziției în campionat, este programat duminică, 22 februarie, de la ora 11:00).
Suporterii care nu pot să-și susțină echipa favorită de pe stadion, o pot face însă și din fața televizoarelor, partida putând fi urmărită atât pe DigiSport1, cât și pe PrimaSport1.
Pentru Miruna, scorul zilei deja contează mai puțin. A câștigat altceva: niște momente pe care le va purta mult timp în suflet.
Imaginile zilei spun restul poveștii. Emoție curată. Bucurie adevărată. O zi perfectă pentru un mic suporter fericit.
Crina Dobocan


