Dosarul care vizează activitatea așezămintelor din județul Bihor asociate lui Viorel Pașca intră într-o nouă etapă. Procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a șase persoane, după audierile desfășurate la București.
Este vorba despre Viorel Emanuel Pașca, Viorel Teodor Pașca, Florica Pașca, Abel Pașca, Delia Păcală și Daniel Sabin Pașca.
Potrivit informațiilor oferite de avocatul Răzvan Doseanu, după expirarea ordonanțelor de reținere, procurorii urmează să ceară Tribunalului București arestarea preventivă a celor șase.
Avocatul Răzvan Doseanu, care îi reprezintă pe Viorel Pașca și pe membrii familiei sale, susține că toți cei cercetați resping acuzațiile formulate de procurori și se consideră nevinovați.
Potrivit acestuia, niciuna dintre cele șase persoane nu a dat declarații în fața procurorilor DIICOT, deoarece nu dormiseră de peste 30 de ore și parcurseseră drumul de la Oradea la București în condiții dificile.
„Toată familia Pașca și colaboratorii consideră că sunt nevinovați raportat la acuzațiile aduse. Nu au dat declarații la DIICOT, având în vedere că nu au dormit de peste 30 de ore și au făcut un drum de la Oradea la București”, a transmis avocatul Răzvan Doseanu.
Apărătorul susține că Viorel Pașca, familia sa și colaboratorii au încercat, de-a lungul timpului, să ajute persoane bolnave, sărace și fără posibilități materiale și consideră că au făcut ceea ce autoritățile nu au reușit să facă.
În opinia avocatului, cei șase nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, iar ancheta ar putea continua cu aceștia în stare de libertate.
Răzvan Doseanu a mai precizat că, în cazul altor persoane cercetate în același dosar, procurorii au dispus măsura controlului judiciar.
Totodată, apărarea a solicitat acces la întregul dosar și spune că dorește să colaboreze cu autoritățile pentru clarificarea tuturor aspectelor din anchetă.
Dosarul este instrumentat de DIICOT – Structura Centrală și vizează suspiciuni privind constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane, în legătură cu activitatea desfășurată în mai multe așezăminte din județul Bihor.
Potrivit legii, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Crina Dobocan

