Skip to main content

Vineri, 24 ianuarie 2025, zi liberă pentru serviciile cu publicul

 |  Crina Dobocan  |  ,

Primăria anunță că vineri, 24 ianuarie, serviciile care desfășoară activități cu publicul își vor suspenda activitatea, în conformitate cu art. 139 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ziua de 24 ianuarie este declarată sărbătoare legală, marcând Unirea Principatelor Române.

Astfel, Centrul de Relații cu Publicul, cunoscut și sub numele de Piramida, situat la parterul Primăriei, va fi închis pe parcursul acestei zile.

De asemenea, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor – Compartimentul de Stare Civilă nu va avea activitate vineri, urmând ca programul obișnuit să fie reluat începând de sâmbătă, 25 ianuarie.

Cetățenii care au nevoie de informații suplimentare sunt rugați să consulte site-ul oficial al Primăriei sau să se adreseze birourilor respective în zilele lucrătoare.