CSM CSU Oradea a restabilit egalitatea în finala Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2024/25. Meciul 2 al finalei disputate în compania lui U-BT Cluj-Napoca, desfășurat miercuri (04.06), la Oradea Arena, în prezența a 5.345 spectatori, s-a încheiat cu scorul de 80-68.
Jocul a fost controlat de către formația orădeană. Aceasta a dezvoltat un baschet colectiv impresionant în ambele faze, fiind echipa superioară în marea majoritate a timpului, așa cum s-a întâmplat și în urmă cu două zile. De altfel, Oradea a fost în deficit pe parcursul a doar două minute, în prima parte a întâlnirii. Spre deosebire de Meciul 1, a existat echilibru în absolut toate elementele ce alcătuiesc jocul de baschet.
Formația antrenată de Cristian Achim s-a apărat excepțional în sferturile 1 și 4. De altfel, Oradea a încasat câte 12 puncte în aceste perioade de joc, pe parcursul cărora a obținut un avantaj de 13 puncte. De asemenea, CSM-ul a câștigat și sfertul al 2-lea cu 4 lungimi. Formația din Cluj a înscris 26 puncte în sfertul al 3-lea.

Ofensiva balansată, ce a cuprins 9 marcatori, 8 dintre ei marcând cel puțin 5 puncte, raportul posesiilor pierdute (10-17) și cel al punctelor marcate după posesie pierdută de adversar (22-5) au înclinat soarta partidei în favoarea bihorenilor. Majoritatea capitolelor statistice au surâs amfitrionilor în această partidă, incluzând procentaje, recuperări, pase decisive, intercepții și puncte marcate din spațiul de trei secunde.
Kris Richard a totalizat 18 puncte, 5 recuperări, 2 intercepții, Brandon Brown a adăugat 12 puncte, iar Travante Williams a terminat cu 11 puncte, 10 recuperări pentru CSM CSU Oradea. Zavier Simpson și Patrick Richard au avut câte 20 puncte pentru U-BT Cluj-Napoca.
Atmosfera a fost incendiară, publicul purtându-și favoriții spre victorie, oferind un sprijin major în momentele grele ale partidei. Meciul s-a desfășurat cu casa închisă.
Scorul general a devenit 1-1. Seria se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci partide. Meciul 3 are loc duminică (08.06), ora 19:30, la BT Arena din Cluj-Napoca.
Bilete pentru suporterii orădeni la meciurile de la Cluj-Napoca se găsesc AICI.
Foto: Narcis Alexandru