Skip to main content

Un tânăr din Sâniob, reținut și arestat pentru furturi repetate în Oradea

 |  Crina Dobocan  |  ,

Un bărbat în vârstă de 24 de ani, domiciliat în comuna Sâniob, județul Bihor, a fost reținut de polițiștii orădeni și ulterior arestat preventiv, fiind suspectat de comiterea mai multor furturi din locuințe și sedii de firme din municipiul Oradea.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, reținerea a avut loc pe 21 iulie, după administrarea probatoriului de către polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului. Tânărul este cercetat pentru furt calificat în formă continuată și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor.

Trei fapte într-o săptămână

Din cercetările efectuate de anchetatori reiese că, în noaptea de 13 iulie, în jurul orei 02:12, suspectul ar fi pătruns prin escaladare într-o locuință din Oradea, de unde ar fi sustras un telefon mobil. Prejudiciul estimat în acest caz este de aproximativ 1.200 de lei.

Două zile mai târziu, în noaptea de 15 iulie, la ora 00:06, acesta ar fi încercat să pătrundă prin escaladare și efracție în sediul unei societăți comerciale din municipiu. Deși nu a reușit să fure nimic, tentativa a fost întreruptă de agenții unei firme de pază care l-au surprins în flagrant.

Cea mai recentă faptă a fost comisă în intervalul 00:00 – 08:00 din data de 20 iulie, când bărbatul ar fi pătruns într-o altă locuință din Oradea, de unde ar fi sustras un telefon mobil și 600 de lei. Prejudiciul total în acest caz se ridică la aproximativ 1.000 de lei.

Reținut, apoi arestat preventiv

Pe 22 iulie, polițiștii l-au prezentat pe suspect în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Ulterior, procurorul a solicitat Judecătoriei Oradea arestarea preventivă a acestuia. Magistrații au admis cererea și au emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror, în vederea documentării întregii activități infracționale a suspectului și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

Polițiștii bihoreni spun că pe tot parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, precum și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.

Crina Dobocan