Consiliul Local Oradea a aprobat, joi, asocierea dintre Municipiul Oradea și CFR SA pentru realizarea Pasajului Inferior Teodor Neș. Investiția este considerată una importantă pentru decongestionarea traficului într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului, respectiv Bihorului – Izvorului – Ștefan Cel Mare.
Proiectul a fost revizuit pentru a corespunde mai bine cerințelor actuale de mobilitate. Noul pasaj va avea patru benzi de circulație și va include două ieșiri: una spre Calea Bihorului și cealaltă spre Drumul Expres, prin intermediul unui sens giratoriu subteran. În cadrul lucrărilor sunt prevăzute și construirea unei pasarele pietonale, intubarea pârâului din zonă, precum și relocarea mai multor rețele de utilități.

Municipiul Oradea va contribui la proiect cu suma de 56,4 milioane de lei, fără TVA. Reprezentanții administrației locale au precizat că vor fi făcute demersuri pentru ca o parte cât mai mare din această sumă să fie acoperită din fonduri nerambursabile, astfel încât presiunea asupra bugetului local să fie redusă.

„Acest proiect va aduce mai multă siguranță, un trafic mai fluent și o legătură mai bună cu Drumul Expres și cu linia CFR modernizată. Este un pas important pentru mobilitatea Oradei de mâine”, a declarat primarul Florin Birta.
Crina Dobocan

