Un centru medical modern, în inima orașului, în vecinătatea Parcului 1 Decembrie
În această dimineață, de la ora 08.00, în sala Comisiei de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Oradea va avea loc eveniment cu o miză dublă: academică și urbanistică. Studenții din anul IV de la Departamentul de Arhitectură, din cadrul Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea, își vor susține public proiectele finale, în fața unui juriu format din cadre universitare, arhitecți și specialiști în urbanism.
Tema de anul acesta, parte a disciplinei „Sinteze de proiectare II”, a fost una provocatoare și de actualitate: realizarea unui centru medical la intersecția străzilor Traian Moșoiu și Piața 1 Decembrie, într-o zonă cu valoare istorică ridicată, aflată în imediata vecinătate a Parcului 1 Decembrie.
Proiectele au trebuit să răspundă unor cerințe complexe – integrarea armonioasă într-un lot de colț cu dimensiuni reduse, respectarea reglementărilor urbanistice locale, asigurarea unei bune însoriri, alinierea cu clădirile învecinate și, nu în ultimul rând, propunerea unei arhitecturi care să se plieze pe specificul centrului istoric al orașului. Pe lângă aspectele tehnice, studenții au fost provocați să îmbine funcționalitatea unui centru medical cu o estetică modernă, dar sensibilă contextului urban.
Publicul, format din reprezentanți ai administrației locale, profesori, colegi, dar și cetățeni interesați, vor avea ocazia să descopere viziuni arhitecturale diverse, care propun clădiri eficiente și spații urbane vii, deschise comunității.
Crina Dobocan