Skip to main content

Un bărbat, rănit pe munte, preluat de elicopterul SMURD

 |  Redacţia  | 
Foto: Salvamont-Salvaspeo Bihor
Foto: Salvamont-Salvaspeo Bihor

O acțiune de salvare desfășurată în zona montană Vârtop – Șighiștel s-a încheiat cu succes, joi, după ce un bărbat de 49 de ani, dat dispărut de ieri, a fost găsit rănit de către localnici și preluat de un elicopter SMURD.

Echipa Salvamont a Serviciului Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor, aflată în patrulare în zona Vârtop, împreună cu un echipaj EPA-SMURD din Ștei, a intervenit de urgență după ce s-a primit un apel la 112 care anunța descoperirea unui bărbat accidentat în zona Șighiștel.

Victima a suferit multiple traumatisme și contuzii. După acordarea primului ajutor la fața locului, bărbatul a fost imobilizat și transportat de echipajele de intervenție până la punctul de preluare, unde a fost predat echipajului aeromedical SMURD.

Bărbatul urmează să primească îngrijiri medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.
Salvamontiștii le mulțumesc localnicilor pentru promptitudinea cu care au alertat serviciile de urgență.

Crina Dobocan
Foto: Salvamont-Salvaspeo Bihor