Un incendiu violent a izbucnit în zorii zilei de marți, 24 iunie, în localitatea Diosig, județul Bihor. În urma incidentului, un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost rănit, suferind arsuri și intoxicație cu fum.
Alarma a fost dată la ora 03:24, printr-un apel la 112 efectuat de un vecin care a observat flăcările.
Stația de Pompieri Săcueni a mobilizat de urgență echipaje de stingere și un echipaj SMURD, iar în sprijin a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Diosig.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent în zona bucătăriei și a acoperișului, existând pericolul de propagare la casa învecinată, aflată în imediata apropiere. Pompierii au acționat rapid pentru localizarea și lichidarea incendiului, constituind totodată o echipă de căutare-salvare care a verificat locuința afectată„, a transmis Alina Butaci, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

În dormitor, salvatorii au descoperit un bărbat în stare de semiconștiență, cu arsuri la nivelul membrelor și feței, precum și cu simptome de intoxicație cu fum.
Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat de urgență la spital.
Datorită pompierilor, flăcările au fost împiedicate să se extindă la alte construcții din apropiere.
Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului o constituie un scurtcircuit produs de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA INCENDIILOR
În contextul acestui eveniment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor câteva reguli pentru siguranța locuinței:
- Verificați periodic instalațiile electrice din locuință.
- Nu suprasolicitați circuitele electrice și nu folosiți improvizații.
- Nu lăsați aparatele electrice nesupravegheate, mai ales în prezența copiilor.
- Amplasați aparatele electrice departe de materiale combustibile.
- Utilizați doar echipamente conforme cu normele de siguranță.
- Păstrați chibriturile, brichetele și lumânările în locuri sigure, inaccesibile copiilor.
- Instalați detectoare de fum, care pot salva vieți în caz de incendiu.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență face apel la cetățeni să trateze cu responsabilitate siguranța locuinței și să apeleze doar la personal calificat pentru lucrări electrice.
Crina Dobocan