Skip to main content

Un autobuz supraetajat lovește pietoni în Londra

 |  Redacţia  | 
Foto: RadioCluj.ro / captură video YouTube
Foto: RadioCluj.ro / captură video YouTube

Mai mulți răniți, inclusiv șoferul; poliția investighează accidentul.

Mai multe persoane au fost transportate la spital, joi, 4 septembrie, după ce un autobuz supraetajat a lovit pietoni pe o stradă aglomerată din Londra, capitala Marii Britanii.

Potrivit Sky News, șoferul se numără printre răniți.

Poliția Metropolitană a precizat că nu s-au înregistrat decese și că nu a fost făcută nicio arestare. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cauzele accidentului.

La fața locului au intervenit numeroase echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri.

Circulația rutieră a fost blocată în zonă.

Un martor a declarat pentru agenția PA: „Autobuzul venea dinspre Westminster. Înăuntru erau vreo 15-16 pasageri. Oamenii țipau, a fost îngrozitor.”

Un alt bărbat a povestit: „Am auzit o bubuitură puternică. Când am ieșit afară, o femeie era întinsă pe jos, înconjurată de mulți oameni. Mai mulți din sala de sport au ieșit imediat să o ajute.”

Sursa: RadioCluj.ro