Ultimul strat de asfalt la pasajul de la Metro. Lucrarea ajunge la 90% și promite trafic mai liber spre Cluj

Dată:

Pe 24 aprilie 2026 au început lucrările pentru turnarea ultimului strat de asfalt, cel de uzură, la pasajul suprateran din zona Metro, pe Centura Oradea, la intersecția cu Centura Oșorhei, pe DN1.

Proiectul se află acum la un grad de realizare de 90%.

Pasajul are rolul de a reduce aglomerația din trafic pe direcția Oradea – Cluj, unde circulația este frecvent îngreunată.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

În acest moment se mai execută lucrări la montarea parapeților de siguranță și la sistemul de iluminat public.

Pasajul măsoară 560 de metri în lungime. Valoarea contractului este de 21.849.936,72 lei, fără TVA. Lucrările au început în septembrie 2025 și termenul de finalizare este 30 iunie 2026.

Execuția este realizată de firma PORR Construct.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Proiectul are la bază un parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Finanțarea vine din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În județul Bihor, Consiliul Județean are în total 8 pasaje rutiere, aflate în diferite faze de construcție, toate gândite pentru a fluidiza traficul în zonele cele mai aglomerate.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

Primul pasaj din acest program a fost deja finalizat. Este vorba despre pasajul de la Oșorhei, deschis circulației pe 21 noiembrie 2025.

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

În prezent se lucrează la alte 6 pasaje:

– un pasaj suprateran și unul subteran pe Calea Aradului, pe DN79
– un pasaj suprateran la ieșirea din Oradea spre Biharia, pe DN19
– un pasaj subteran la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului din Oradea
– un pasaj suprateran la intersecția dintre Centura Oradea și Centura Oșorhei
– un pasaj pe Centura Oradea, peste calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix

Al VIII-lea pasaj va fi unul suprateran pe strada Matei Corvin. Pentru acest obiectiv urmează să fie lansată procedura de licitație.

Crina Dobocan

Foto: CJ Bihor
Foto: CJ Bihor

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular