Prefectura Bihor a chemat vineri, 13 februarie, secretarii generali ai primăriilor la o ședință de lucru. Întâlnirea a avut loc la sediul instituției. Tema principală a fost situația cererilor depuse pentru restituirea proprietăților.
Discuțiile au vizat centralizarea cererilor rezolvate și a celor rămase fără soluție. Obligația vine din prevederile OUG nr. 38/2025, care modifică Legea nr. 165/2013. Actul normativ stabilește reguli clare pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă.

Autoritățile locale trebuie să trimită Prefecturii o situație completă a cererilor. Termenul limită este 31 decembrie 2026. Raportarea include solicitările formulate în baza mai multor legi. Printre ele se află Legea nr. 10/2001, Legea fondului funciar nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 165/2013.
În anul 2025, Ministerul Finanțelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au aprobat formularele și procedura de transmitere. Regulile apar într-un ordin comun semnat de cele două instituții.

La ședință au participat reprezentanți ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor. Au fost prezenți secretari generali, ingineri topografi și funcționari din primării. Discuțiile au vizat problemele tehnice. Accentul a căzut pe colectarea datelor și completarea documentelor. Volumul de informații este mare, iar cazurile sunt complexe.

Prefectura a atras atenția asupra sancțiunilor. Lipsa raportărilor, trimiterea cu întârziere sau datele eronate reprezintă contravenții. Amenzile pornesc de la 50.000 de lei și pot ajunge la 100.000 de lei. Verificările și sancțiunile țin de aparatul de inspecție economico-financiară din cadrul Ministerului Finanțelor și al direcțiilor regionale.
„Necomunicarea în termen sau comunicarea eronată a situațiilor solicitate, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000, sancțiune care se constată și aplică de către persoanele împuternicite din aparatul de inspecție economico-financiară din cadrul Ministerului Finanțelor și al direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice”, a transmis prefectul Marcel Dragoș.

Datele la nivel de județ arată dimensiunea procesului. În perioada 1991–2004 au fost înregistrate aproximativ 260.000 de cereri. Din total, circa 209.000 au primit soluții favorabile. În prezent, la comisiile locale de fond funciar mai apar 83 de cereri fără rezolvare. Restul dosarelor au fost respinse.
Cele 12 primării unde figurează aceste cereri au primit notificări. Termenul stabilit pentru soluționare este 15 martie 2026. Prefectura cere închiderea rapidă a cazurilor rămase.
Crina Dobocan


