Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și Ministerul Educației și Cercetării le reamintesc părinților că fondurile de 500 de lei alocate pe cardurile educaționale pentru anul școlar 2024–2025 mai pot fi utilizate până la data de 31 august 2025. După această dată, sumele rămase necheltuite vor fi retrase automat din conturi de către emitenții cardurilor și nu vor mai putea fi folosite.
În acest an școlar, aproximativ 670.000 de preșcolari și elevi din medii defavorizate au beneficiat de sprijinul financiar destinat achiziționării de rechizite și alte produse necesare pentru participarea la activitățile educaționale. Măsura are ca scop sprijinirea copiilor din medii dezavantajate, contribuind la reducerea abandonului școlar și la creșterea incluziunii în educație, anunță MIPE pe pagina sa oficială.
Termenul limită de utilizare a sumelor este stabilit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2023, care reglementează acordarea de tichete sociale pe suport electronic, finanțate din fonduri externe nerambursabile.
„Sumele care nu vor fi utilizate până la data de 31 august 2025 vor fi retrase automat din conturi de către emitenții cardurilor și nu vor mai putea fi folosite de către beneficiari”, mai precizează sursa citată.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Educației fac apel către părinți să utilizeze aceste fonduri din timp, pentru a achiziționa cele necesare noului an școlar, contribuind astfel la un start educațional echitabil pentru toți copiii.
Finanțarea acestei măsuri este asigurată prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, gestionat de MIPE. Programul va continua și în anii următori, cu scopul de a garanta accesul egal la educație pentru toți elevii din România.
MARIA PAȘCALĂU