Skip to main content

Turneul de calificare Basketball Champions League 2025/26 se va desfășura în Bulgaria

 |  Redacţia  | 
Foto: Narcis Alexandru
Foto: Narcis Alexandru

Basketball Champions League a anunțat că turneele de calificare pentru sezonul competițional 2025/26 se vor desfășura în perioada 19-25 Septembrie anul curent, la Samokov (Bulgaria). Informația a fost transmisă cluburilor participante în cursul zilei de joi, 10 iulie.

Samokov este unul dintre principalele centre ale baschetului din Bulgaria. Această localitate dispune de o bază sportivă în cadrul căreia CSM CSU Oradea a evoluat în trecut la nivel de FIBA Europe Cup. De asemenea, mai mulți jucători ai formației orădene, componenți ai echipei naționale au evoluat în această sală în trecut. Arena Samokov a găzduit meciurile echipei Hapoel Tel-Aviv în sezonul 2024/25 la nivel de EuroCup, incluzând un meci din finala acestei competiții.

Turneele de calificare BCL din acest an vor fi găzduite la noua Samelyon Arena. Aceasta are o capacitate de 3.000 locuri.

Programul CSM CSU Oradea la turneul de calificare BCL

Trei turnee se vor desfășura la Samokov, reunind 24 de echipe. Între acestea se numără CSM Oradea, care va evolua în turneul nr. 2, programat a se desfășura între 19-23 Septembrie 2025. Celelalte turnee vor începe cu câte o zi mai târziu, jocurile din finala turneelor 1 și 3 fiind programate în 24, respectiv 25 septembrie.

Astfel, CSM CSU Oradea se va confrunta cu Windrose Giants Antwerp din Belgia în primul tur eliminatoriu pe data de 19 Septembrie anul curent, cu începere de la ora 14:15.

Dacă va câștiga acest meci, formația roș-albastră se va confrunta cu învingătoarea dintre Pallacanestro Reggiana (ITA) și Pelister Bitola (MKD) pe 21 septembrie 2025, ora 14:15.

În cazul în care avansează în finala turneului de calificare, CSM CSU Oradea se va confrunta cu una dintre Bursaspor (TUR), Braunschweig (GER), Paok Salonic (GRE) și SC Derby (MNE) pe 23 Septembrie, cu începere de la ora 16:30.

Pe scurt despre primul adversar în cadrul turneului de calificare BCL se găsesc AICI.