Trupa „Arcadia” a Teatrului „Regina Maria”, premiată la Festivalul Internațional de Animație „Sub Bagheta lui Merlin”
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea a câștigat Premiul pentru Creație Păpuși la Festivalul Internațional de Animație „Sub Bagheta lui Merlin”, organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara.
Distincția a fost acordată pentru spectacolul „Șoricelul Frederick – Știu cine sunt”, scris de Ana Crăciun Lambru, după cartea „Frederick” de Leo Lionni. Păpușile premiate au fost create de Răzvan Chendrean și Ana Crăciun Lambru.
Ediția din acest an a festivalului s-a desfășurat între 28 septembrie și 5 octombrie 2025, marcând zece ani de existență ai unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate teatrului de animație din România.

La festival au participat trupe din toată țara – Timișoara, Oradea, Brăila, Galați, Brașov, Alba Iulia, București, Craiova și Petroșani – dar și artiști din Republica Moldova, Ungaria, Israel, Spania și Polonia.
Spectacolele au fost apreciate de un juriu de specialitate format din: Maria Cuța Gornic (actor păpușar și regizor), Jelena Stojanović Patrnogić (director al Teatrului pentru Copii și Tineret din Kragujevac, Serbia, și al Festivalului Internațional al Teatrului de Păpuși „Zlatna Iskra”) și Claudiu Groza (teatrolog și curator teatral), care a fost și președintele juriului.

În total, juriul a acordat zece premii, pentru regie, cel mai bun spectacol, interpretare (rol principal și secundar), mânuire, creație de păpuși, muzică, design vizual și un premiu special pentru valorificarea tradiției.

Trupa Arcadia a deschis competiția cu spectacolul „Șoricelul Frederick – Știu cine sunt”, care a fost primit cu entuziasm atât de public, cât și de juriu. Premiul obținut reprezintă o recunoaștere importantă pentru echipa orădeană, fiind unul dintre cele doar trei trofee oferite unor teatre din România la această ediție.
„Felicitări echipei! Mulțumim organizatorilor pentru invitație și juriului pentru recunoaștere. Trupa Arcadia pornește acum spre alte aventuri – spectacole, proiecte noi, festivaluri. Ne vedem la teatru!”, au transmis reprezentanții Teatrului Regina Maria.
Crina Dobocan
