Copil fiind, artistul Felix Albus a fost un observator fidel și analitic a lumii înconjurătoare, punându-și mereu întrebări în ceea ce privește viața. Trăia mereu între lumini și umbre, între lupte ale binelui și răului, între nuanțe și forme… Crede cu sinceritate că destinul l-a trimis pe acest Pământ, în Cluj Napoca, cu menirea de a observa lumea înconjurătoare, ca apoi prin prisma propriei lentile să o transpuna în spațiul vizual artistic. 

De la ceramica modelată cu foc, la pictura de șevalet și până la pereți transformați în povești vizuale, Felix Albus și-a clădit un drum artistic unic. Pentru Felix Albus, arta nu este o alegere, ci o chemare. Ea îi devine limbaj, confesiune și cod secret prin care transmite lumii emoții, manifestări și fragmente de viață. În acest interviu, artistul ne vorbește despre căutări, simboluri și libertatea de a rămâne autentic.

Claudia Ignat: Tu ai ales arta? 

Felix Albus: Nu știu dacă eu am ales arta, sau dacă ea m-a ales pe mine, însă cert este că arta a fost cea prin care m-am putut exprima cel mai sincer și mai codificat în același timp. De ce spun codificat? Pentru că, toate acele concepte, trăiri și emoții personale le-am transpus plastic printr-un limbaj vizual subliminal, interpretabil pentru.fiecare privitor în parte.

C.I.: Cum ai defini arta ta? Este uneori dincolo de înțelegerea noastră sau, dimpotrivă, o vedem ca și cum am călători în sinele nostru și am descoperi că arta a fost acolo dintotdeauna.

F.A.: Este o artă ce are în esența ei mesaje, manifeste și multă simbolistică ce îndeamnă receptorul la meditație și analiză. Desigur acestea s-au accentuat în timp, direct proporțional cu maturitatea artistică, la care am ajuns abia prin 2003, la vârstă de 30 de ani. În formarea mea ca artist am urmat diferite etape, prima a fost cea de ceramist, unde am explorat minunatele manifestări ce le poate aduce materia grosieră, lutul, porțelanul, șamota. A fost o artă și o frământare a tridimensionalului, ca apoi să treacă prin ” experiența” focului, a arderii, care practic a închegat spre formă finală.

C.I.: Ai studiat arta la nivel academic?

F.A.: Ceramica texturile, structurile materiei am continuat să le aprofundez și în cei 6 ani de studiu la Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”, la Cluj. Apoi, călătoria mea artistică a luat o întorsătură interesantă. După plecarea mea în Statele Unite în 1999, am pășit pe un tărâm, pot să spun nou pentru mine că artist, am trecut „granița” spre pictura de șevalet. Atunci, nu aveam un stil personal și inconfundabil, ci doar un academism scolastic și anumite concepte artistice înmagazinate adânc în ființa mea. Ele trebuiau scoase la lumină, ca o „arheologie” a sinelui pur, printr-o exprimare vizuală. Însă nu știam cum. Au fost ani de frământări, efervescente și de căutări spre stilul meu unic. Nu a fost ușor. Eram nerăbdător să „explodez” și să pot fi vizibil pentru alții prin arta mea. Dar încet, încet, am ajuns la „mine” la acel stil „Felixian” cum îmi place mie să-i spun.

C.I.: Cum ai descrie această eră?

F.A.: A fost o Eră a culorii albastre, a turcoazului, a temelor fasmagonice, cosmice și psihedelice, încadrate în rame cu simboluri, ca parte din pictură, fiind un tot unitar ramă-pictură. În zona asta am rămas până în prezent, însă mereu cu alte abordări și exprimări, dar rămânând atent conectat la stilul „Felixian” de la care am mare grijă să nu mă înstrăinez sau să mă abat. E foarte ușor să te trezești că nu mai ești recognoscibil artistic!

C.I.: Te inspiră lumea?

F.A.: Anii au trecut… Eu continui să rămân „treaz” la ce este în jur, să mut zoom-ul spre noi analize și manifestări de expresie. Astfel m-am trezit într-o zi că pictura mea s-a transpus și pe zona de lemn, pe mobilier de mici dimensiuni. Practic, ne referim la o pictură cu picioare și sertare, ca piese unicat, de accent, ce se impun cu impertinență în spațiul în care trăim zi de zi.

C.I.: Cum continuă povestea ta?

F.A.: Povestea merge mai departe, într-o traiectorie în formă de cerc pe scara timpului, înaintând și revenind iar spre zona de textură, de structură a materiei, cum era la începuturi în perioada ceramicii, însă la dimensiuni mult mai mari…pe pereți. Intru acum în aria de pereți de accent, pereți cu o poveste proprie, în care materia se împletește cu culoarea și forma, în care cimentul devine artă, expresie estetică, nu doar o materie brută și anostă.  Arta si căutările mele în acest tărâm infinit, aș vrea să fie cât mai vaste si diverse, să las o amprentă mică de frumos în urma mea aici, după ce voi pleca spre alte tărâmuri în care cred că lumina, forma și materia are alte valențe și dimensiuni… Acum mă bucur de libertatea de a fi pe cont propriu, doar eu împreună cu pereții cu accent unicat care reprezintă o completare artistică a creațiilor mele.

C.I.: Care este cuvântul care te definește?

F.A.: Exigența. Ca artist trebuie să fii mereu dinamic și creativ, cu noi interpretări și manifestări artistice, păstrând însă stilul care te face original și recognoscibil.

Claudia Teodora Ignat