Tragedie pe Centura Beiuș. Două persoane și-au pierdut viața într-un teribil accident rutier
Un grav accident rutier s-a produs, luni seara, pe Centura Beiuș, județul Bihor. În acesta au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane.
Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii au declarat decesul a două dintre victime, a transmis Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.
Celelalte trei persoane au fost evaluate medical: una a fost dusă la spital, iar celelalte două au refuzat transportul.
Pentru salvarea victimelor, la fața locului au intervenit echipaje ale pompierilor militari din cadrul Secției Beiuș, cu autospecială de intervenție și modul de descarcerare, Ambulanța SMURD a subunității, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Pompierii au evacuat două persoane rămase captive în unul dintre autoturisme, iar echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare pentru victimele descarcerate, fără succes însă.
„Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, cele două persoane au decedat, la fața locului.
Este vorba despre un bărbat de 85 de ani, care conducea unul dintre autovehiculele implicate și despre o femeie de 81 de ani, pasageră în același vehicul, ambii din municipiul Beiuș, județul Bihor”, a transmis Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.
Traficul rutier în zonă a fost restricționat și s-a desfășurat cu dificultate. Polițiștii rutieri au asigurat dirijarea pe un singur sens. Ancheta la fața locului continuă, polițiștii urmând să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
Oamenii legii recomandă șoferilor să circule cu maximă prudență în zonă.
Crina Dobocan