Skip to main content

TIR răsturnat de vânt. Cod portocaliu de intensificări de vânt în Bihor și în alte 17 județe din vestul și centrul țării, joi și vineri

 |  Crina Dobocan  | 

Un număr de 17 județe din vestul și centrul țării se vor afla vineri sub Cod galben de intensificări de vânt, potrivit unei atenționări meteo emise joi de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Joi, 13 martie 2025, un tir a fost răsturnat de vântul puternic, în jurul orei 13:00, pe centura Carei. Accidentul nu s-a soldat cu victime, spun polițiștii de la Centrul Info Trafic.

Traficul poate fi îngreunat în zonă, fiind necesară circulația pe o singură bandă.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 14 martie, ora 10:00 – 14 martie, ora 20:00, în Banat, Crișana, în cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h și, izolat, de 70 km/h.

La altitudini mari, în general de peste 1.700 de metri, rafalele vor fi de 80 – 110 km/h.

Județele avertizate sunt: Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj, Cluj, Alba, Sibiu, Mureș, Hunedoara, Mehedinți (partea de nord), Gorj (nord), Vâlcea (nord), Argeș (nord), Dâmbovița (nord), Brașov (sud), Prahova (nord).

ANM a publicat, joi, o informare meteo de instabilitate atmosferică, ploi însemnate și intensificări ale vântului valabilă în toată țara până sâmbătă după amiaza.

Astfel, în intervalul 13 martie, ora 10:00 – 15 martie, ora 18:00, în cea mai mare parte a țării, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15 – 25 l/mp și local de peste 40 l/mp.

Izolat, va cădea grindină.

De asemenea, joi, vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze mai mari în vest, est și sud-est, precum și la munte, iar vineri și sâmbătă în special în zonele de munte și în vestul și centrul teritoriului.

Foto/Video: Info Trafic Bihor & Oradea via Christian Bitzish