Maria Mândruț (anul I) și Tudor Pop (anul III), studenți la Facultatea de Drept din Oradea, au obținut premiul III și premiul pentru cel mai bun memoriu scris la Concursul de Procese Simulate „National MootCourtCompetition – Constitutional Law”. Din cele 16 echipe înscrise în concurs, doar cinci s-au calificat în etapa următoare, orală, care a avut loc la Timișoara în perioada 5-7 aprilie 2024.
„Considerăm că participarea noastră la acest concurs ne-a oferit o valoroasă oportunitate de a ne pune în aplicare cunoștințele teoretice și de a ne dezvolta abilități de oratorie, argumentare legală și gândire critică, alături de echipe din toată țara. Suntem recunoscători față de cei care au făcut posibilă participarea noastră în cadrul etapei orale. Cu siguranță, vom repeta experiența. Susținerea pledoariilor, în robele specifice avocaților, nu doar că ne-a oferit un sentiment de bucurie și încredere, dar și unul al responsabilității” au spus Maria Mândruț și Tudor Pop.
Maria Mândruț și Tudor Pop, premiați la Timișoara
Foto: Universitatea din Oradea