Recent, zece elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Colegiul Național „Iosif Vulcan”, însoțiți de prof. Paula Dumea și prof. Adriana Gherasim, au participat la o mobilitate Eramus+ în orașul Sevilla, Spania. Activitățile s-au desfășurat în cadrul parteneriatului educațional cu școala gazdă IES Pablo Picasso, având ca obiectiv dezvoltarea competențelor interculturale și sociale ale elevilor.
Acest schimb de experiență a ajutat la integrarea rapidă a elevilor, învățarea reciprocă și dezvoltarea unor relații sincere între tineri din două culturi diferite. Elevii orădeni au avut ocazia să observe din interior modul de funcționare al sistemului educațional spaniol și să participe activ la orele de curs.
„Elevii români s-au familiarizat în primul rând cu sistemul de învățământ spaniol. Fiecăruia i-a fost asociat un elev spaniol, care i-a fost ghid pe parcursul săptămânii. Acest lucru a încurajat învățarea reciprocă și a promovat conexiunile personale, construind totodată și un sentiment de apartenență și îmbinarea a două culturi. Această parte a programului a încurajat curiozitatea, toleranța și respectul pentru diversitate”, a spus prof. Paula Dumea.

Pe lângă activitățile școlare, programul a inclus și vizite culturale. Unul dintre cele mai apreciate momente a fost excursia la Italica, un fost oraș roman situat în apropiere de Sevilla, locul de naștere al împăraților Traian și Hadrian. Acesta a făcut parte din provincia Hispania Baetica, fiind fondat în anul 206 î.Hr. Vizitatorii au fost fascinați de ruinele bine conservate, de mozaicurile spectaculoase, de amfiteatrul roma și de rețeaua de străzi care amintește de planificarea urbană romană. Un loc încărcat de istorie care face parte din Patrimoniul UNESCO!

Un alt punct de interes al mobilității a fost explorarea modului în care Sevilla abordează provocările aduse de schimbările climatice. În plus, elevii și dascălii orădeni au putut să vadă și eforturile spaniolilor de a conserva patrimoniul său cultural, în contextul turismului și al schimbărilor climatice.
„Această reflecție îi încurajează pe elevi să gândească critic asupra echilibrului dintre turism, conservarea și durabilitatea mediului”, a precizat prof. Paula Dumea.
În cadrul unui atelier artistic, elevii care studiază cultura francofonă au pus în scenă o scurtă piesă de teatru despre originile Canadei, urmată de un concurs interactiv. Evenimentul a pus în valoare tradiția secției bilingv spaniolă a CN „Iosif Vulcan”, care se remarcă anual la Festivalul Național de Teatru Școlar în limba spaniolă. De altfel, elevii orădeni au câștigat, în ultimii ani, diferite premii la această competiție.
Ziua a patra a oferit participanților o plimbare de-a lungul râului Guadalquivir și o vizită la Nao Victoria, replica celebrei corăbii care a înconjurat pentru prima dată globul. Nao Victoria este corabia care a schimbat hărțile lumii. Elevii au descoperit importanța strategică și simbolică a râului pentru orașul Sevilla, dar și impactul istoric al epocii marilor explorări maritime.

„Vizitând Nao Victoria, elevii au aflat lucruri interesante despre semnificația Epocii Explorării, extinderea globală a expedițiilor spaniole și impactul călătoriilor maritime asupra mediului”, a explicat prof. Paula Dumea.
Activitățile educative au fost completate și de momente de destindere – unul dintre cele mai energizante fiind participarea la un meci de fotbal al echipei locale Real Betis, unde tinerii au simțit din plin pasiunea andaluză pentru sportul rege.

În ultima zi, grupul român a vizitat atelierele vocaționale ale școlii gazdă, fiind impresionați în special de secția de textile și de creațiile vestimentare prezentate. De asemenea, o activitate emoționantă a fost cea de gătit și degustare împreună cu elevi cu dizabilități funcționale și psihologice.

„Activitatea a fost menită să îmbogățească mediul educațional și să promoveze coeziunea socială și respectul reciproc în rândul elevilor, contribuind la o cultură școlară mai incluzivă. Interacțiunea între elevi cu și fără dizabilități promovează relațiile și înțelegerea între colegi, empatia și abilitățile sociale.
Această mobilitate Erasmus+ a oferit întregului grup oportunități de cunoaștere, relaționare și o mai bună înțelegere a diversității cultural”, a conchis prof. Paula Dumea.
Elevii s-au întors acasă cu amintiri de neuitat, prietenii internaționale și o înțelegere mai bună a valorilor europene – toleranță, diversitate și solidaritate.
Crina Dobocan