Skip to main content

Tenis: Anastasia Potapova și Lucia Bronzetti vor juca finala turneului Transylvania Open (WTA)

 |  Redacţia  | 
Foto: TransylvaniaOpen / Facebook
Foto: TransylvaniaOpen / Facebook

Rusoaica Anastasia Potapova și italianca Lucia Bronzetti s-au calificat în finala turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca și dotat cu premii totale de 275.094 de dolari.

Potapova, principala favorită, a trecut în penultimul act de belarusa Aleksandra Sasnovici, ”lucky loser”, cu 6-3, 7-5, după o oră și 36 de minute. Potapova a disputat a doua sa semifinală la Cluj-Napoca, după cea din 2022, pierdută în fața viitoarei campioane, compatrioata sa Ana Blinkova.

În cealaltă semifinală, Bronzetti a profitat de abandonul cehoaicei Katerina Siniakova, după numai patru ghemuri (4-0).

Potapova are două titluri WTA în palmares și alte trei finale, în timp ce Bronzetti a cucerit un titlu și a pierdut alte două finale.