Skip to main content

Teatrul Regina Maria lansează o stagiune dedicată tinerilor și aduce spectacole internaționale la Oradea

 |  Crina Dobocan  | 
Foto: Carmen Simona Popoviciu
Foto: Carmen Simona Popoviciu

Teatrul „Regina Maria” din Oradea își va relua activitatea în luna septembrie 2025 cu un program diversificat de spectacole. Conducerea instituției a pregătit producții ale Trupei „Iosif Vulcan”, destinate publicului adult, cât și ale Trupei Arcadia, dedicate copiilor și tinerilor.

Teatrul „Regina Maria” din Oradea își deschide noua stagiune cu o serie de producții care pun accent pe publicul tânăr, dar și pe performanțe teatrale de excepție, internaționale. Victoria Balint, managerul teatrului, explică obiectivele acestei stagiuni.

Unul dintre obiectivele principale este crearea de spectacole și evenimente dedicate publicului tânăr, care a fost relativ neglijat în ultimii ani. Consider că este datoria noastră să contribuim la dezvoltarea gustului pentru teatru și lectură, precum și la îmbunătățirea abilităților de exprimare și încredere în sine a adolescenților și copiilor”, este de părere Victoria Balint.

Spectacole pentru elevi și tineri

Prima producție care se adresează în mod direct elevilor de gimnaziu și liceu este un spectacol după „Năpasta”, de Ion Luca Caragiale, în regia Denisei Irina Vlad, parte din programa școlară.

Ne dorim să prezentăm textul așa cum este, fără intervenții regizorale majore, astfel încât elevii să înțeleagă și să discute ulterior cu profesorii despre piesă. Premiera va avea loc în luna octombrie”, a precizat Victoria Balint.

Pe scena Sălii Mari, stagiunea va fi deschisă de un alt spectacol de Caragiale, „D’ale Carnavalului”, în regia lui Vlad Trifaș, cunoscut publicului orădean prin montarea spectacolului „Tartuffe”. Premiera este programată pe 24 și 25 septembrie.

Prin punerea în scenă a textului lui I. L. Caragiale, se urmărește crearea unui arc cultural semnificativ cu primul spectacol al trupei permanente românești la Oradea, montat acum 70 de ani – «O scrisoare pierdută»”, a declarat Victoria Balint.

În paralel, la Sala Transilvania, pe 16 și 17 septembrie 2025, va avea loc premiera unui text emoționant – „Lucruri pe care le știu ca fiind adevărate” -, scris de Andrew Bovell, în regia lui Vlad Bălan, cu nuanțe comice și dramatice, despre o familie cu patru copii adulți care, deși pare extrem de fericită și închegată, ca orice familie din lumea asta, are problemele ei, în care ne vom regăsi cu toții. Spectacolul este regizat de Vlad Bălan.

Vlad Bălan continuă un proiect pe care l-am lansat eu anul trecut, cu regizori aflați la debut. Primul a fost Alex Ianăși, care a debutat la Oradea și care a și câștigat premiul UNITER pentru «Cel mai bun debut». Al doilea regizor invitat în cadrul acestui program este Vlad Bălan”, a anunțat Victoria Balint.

Premiere internaționale și proiecte speciale

Unul dintre punctele forte ale stagiunii va fi premiera spectacolului „Broken Glass”, un scenariu de Roman Doljanski, după Arthur Miller, în regia renumitului Timofei Kuliabin. Este un text montat pentru prima dată în România și tratează teme legate de familie și evenimente istorice majore. Premiera este programată la Sala Mare, în data de 16 noiembrie.

Este un text cu o poveste legată de o familie, un soț și o soție, dar este legat foarte tare de problema evreiască. Pentru că așa cum spune și titlul, «Broken Glass» este un eveniment care a avut loc înainte de Al Doilea Război Mondial, în care, într-o noapte, s-au spart vitrinele negustorilor evrei. Spectacolul debutează cu acest incident, de la care soția rămâne paralizată. Sunt foarte mândră că am reușit să aduc această echipă, care a acceptat să vină să lucreze cu noi la Oradea. Este vorba de Timofei Kuliabin – regizor rus de teatru și operă, stabilit în Germania; colaborator cu scenograful Oleg Golovko și dramaturgul Roman Doljanski, respectiv Roman Doljanski – unul dintre dramaturgii momentului în Europa, critic de teatru și curator (născut în 1966, Moscova), stabilit la Berlin; a lucrat cu numeroși regizori și instituții teatrale europene. Lor li se alătură Oleg Golovko – scenograf rus, colaborator constant al lui Timofei Kuliabin și Timofei Pastukhov – compozitor (muzica spectacolului). Toți oamenii aceștia sunt ruși. Dar toată echipa aceasta în momentul în care a izbucnit Războiul a emigrat. Unii s-au stabilit în Germania și o parte dintre ei, în Letonia și au făcut foarte multe spectacole importante în Europa. În general, lucrează pe texte clasice pe care le aduc în modernitate, fără să altereze valoarea textului inițial. Lor li se va alătura traducătoarea Raluca Rădulescu. Apreciatul regizor montează pentru prima dată la Oradea, unde, alături de echipa sa, va petrece aproape două luni. După mine, acest «Broken Glass» este evenimentul stagiunii și cred că va deveni de referință în istoria teatrului orădean”, a spus Victoria Balint.

În paralel, teatrul continuă colaborarea cu regizorul Bobi Pricop pentru un proiect destinat liceenilor.

20 de tineri participanți lucrează cu actorii teatrului la un scenariu inspirat din „Deșteptarea primăverii”, adaptat la realitatea adolescenților de astăzi. Premiera acestui spectacol este programată pe 14 decembrie.

Anul 2025 se va încheia cu un festival dedicat publicului tânăr, copii şi adolescenţi deopotrivă, care va avea loc în perioada 11-16 decembrie. Evenimentul va fi organizat de ambele trupe ale teatrului şi va cuprinde, pe lângă spectacole invitate din întreaga ţară, premiera spectacolului «Deşteptarea primăverii», o producţie realizată în colaborare cu tineri actori adolescenţi care au participat la programul TRM Teens şi s-au pregătit pe parcursul stagiunii cu actorii Trupei losif Vulcan. Spectacolul va purta semnătura regizorală a lui Bobi Pricop şi va fi o adaptare după textul original al lui Frank Wedekind”, a completat Victoria Balint.

Festival pentru copii și adolescenți

Din cauza întârzierilor financiare și organizatorice, ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO) nu va mai avea loc.

Toate eforturile depuse pentru pregătirea festivalului vor fi redirecţionate însă pentru pregătirea ediției 2026, care se doreşte a avea un impact real, cu un program complex şi o componentă internațională valoroasă şi coerentă. De asemenea, Festivalul de Teatru Scurt, componenta principală a FITO din 2013, va împlini în 2026, 50 de ani de la prima ediție (1976)”, a spus managerul Teatrului.

În schimb, teatrul organizează un minifestival dedicat copiilor și adolescenților, între 11 și 17 decembrie. Programul va include spectacole cu tematică educativă, întâlniri și dezbateri între tineri și specialiști, precum și workshopuri interactive.

Ne dorim să prezentăm tinerilor toate oportunitățile pe care teatrul le oferă în dezvoltarea lor culturală și educațională și să le oferim șansa de a se întâlni cu tineri din alte orașe care fac teatru de performanță”, a adăugat Victoria Balint.

Activități educative și cursuri

Stagiunea va continua programele de vizite la teatru și spectacole-lectură, marcând evenimente importante, cum ar fi Ziua Limbii Române. Cursurile de teatru pentru copii și adulți continuă, răspunzând cererii crescute din partea publicului.

În completarea repertoriului, Teatrul Regina Maria propune şi o serie de spectacole-lectură, primul text interpretat fiind „Soţiile bune„, de Vlada Olhovskaya, în regia Elvirei Rîmbu. Acestava avea loc în data de 6 septembrie, la Foaier Loji – Teatrul Regina Maria.

Un proiect mai amplu de acest fel va fi realizat în urma concursului «Spaţiu pentru dramaturgia românească», parte a Festivalului Naţional de Teatru 2025, prin care dramaturga Anamaria Feraru va colabora cu Teatrul «Regina Maria». Textul său va prinde viaţă mai întâi printr-un spectacol-lectură în cadrul FNT 2025, urmând ca ulterior să fie dezvoltat scenic și inclus în repertoriul teatrului în stagiunea 2025-2026, consolidând astfel deschiderea instituţiei către dramaturgia românească contemporană”, mai anunță Victoria Balint.

Prin această stagiune, ne propunem să consolidăm legătura între teatru și publicul tânăr, să aducem la Oradea spectacole valoroase internaționale și să continuăm tradiția teatrului de a educa și inspira”, a concluzionat Victoria Balint.

Crina Dobocan