Tavanul piscinei unui hotel de cinci stele s-a prăbușit peste oamenii, aflați în apă. Șase persoane, dintre care patru copii, au ajuns la spital

Dată:

- Publicitate -

spot_img

Opt persoane, din care trei copii, au fost extrase din piscina Hotelului Hilton Sibiu, unde tavanul aflat deasupra acesteia s-a prăbuşit peste oamenii aflați în apă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu. Deocamdată, cele opt persoane sunt evaluate medical la faţa locului.

Un incident grav a avut loc, joi, la un hotel situat la ieșirea din municipiul Sibiu spre Rășinari. Tavanul aflat deasupra piscinei interioare s-a prăbușit peste oamenii aflați în apă.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, opt persoane au fost extrase din piscină de către salvatori. Este vorba despre cinci adulți și trei copii. Toți au fost evaluați medical la fața locului.

În urma evaluării medicale, doi adulți și patru copii au fost transportați la spital. Aceștia erau conștienți și au avut nevoie de îngrijiri suplimentare.

Pentru gestionarea situației, autoritățile au declanșat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au intervenit șase ambulanțe, șapte autospeciale de pompieri și două echipaje de poliție. De asemenea, a fost anunțată deplasarea unui echipaj de scafandri.

Pompierii au intervenit pentru degajarea elementelor de construcție prăbușite și pentru a verifica dacă mai există persoane surprinse sub dărâmături în zona piscinei.

Cauza prăbușirii tavanului urmează să fie stabilită de autorități. Intervenția este în desfășurare.

Sursa. Europa FM

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular