Prima zi a anului 2026 a fost marcată la Oradea prin celebrarea sărbătorii Tăierii Împrejur a Domnului și a Zilei Mondiale a Păcii. Sfânta Liturghie arhierească a avut loc în Catedrala „Sfântul Nicolae” și a fost prezidată de Preasfințitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. Alături de el s-au aflat preoți, diaconi și numeroși credincioși veniți la rugăciune.
În predica sa, episcopul a vorbit despre importanța acestei sărbători, pornind de la cuvintele Evangheliei: „Și i-au pus numele Isus”. Ierarhul a explicat că prin primirea unui nume și a unui trup, Dumnezeu intră în istoria oamenilor și aduce pacea. Acest moment marchează începutul unei noi etape, în care Dumnezeu nu rămâne departe, ci se apropie de om și de viața lui concretă.
Preasfințitul Virgil a arătat că istoria omenirii se înțelege de acum înainte în raport cu Cristos, înainte și după nașterea Sa. El a subliniat că pacea adusă de Dumnezeu nu înseamnă doar lipsa conflictelor, ci o prezență vie, care schimbă și vindecă omul.

Referindu-se la mesajul Papei Leon pentru Ziua Mondială a Păcii, episcopul a amintit salutul lui Isus după Înviere: „Pacea să fie cu voi!”. Acesta nu este un simplu salut, ci un dar real, adresat unor oameni cu temeri și slăbiciuni. Același dar, a spus ierarhul, este oferit și oamenilor de astăzi, chemați să ducă mai departe pacea primită.
În acest context, PS Virgil a subliniat că aproapele nu este un dușman, ci un frate. El a amintit suferința evreilor din lagărele de exterminare și a martirilor din închisorile comuniste, oameni lipsiți de identitate și demnitate. Mesajul creștin, a spus episcopul, afirmă clar că fiecare om este o persoană, nu un număr.
Episcopul a vorbit și despre „tăierea împrejur a inimii”, explicând că legătura cu Dumnezeu nu mai ține de gesturi exterioare, ci de convertirea lăuntrică. Legea nu este anulată, ci împlinită, iar credința devine o trăire asumată în comunitate, cu responsabilitate față de ceilalți.

Un loc important în cuvântul de învățătură l-a avut imaginea Pruncului din iesle, sărac și fără apărare. Aceasta arată, potrivit ierarhului, ce înseamnă pacea creștină: o pace care nu se impune prin forță, ci prin iubire. Isus, Prințul Păcii, îi cheamă pe oameni să renunțe la violență, ură și orgoliu.
Episcopul a amintit și exemplul păstorilor, care după întâlnirea cu Pruncul s-au întors mărind și lăudând pe Dumnezeu. Deși săraci, ei au fost primii care au dus pacea lui Cristos în lume, o pace care nu amenință și nu constrânge.

În același spirit, PS Virgil a evocat mărturia sfinților din închisorile comuniste. Deși lipsiți de libertate și supuși unor suferințe grele, aceștia au rămas în pace și credință, răspunzând nu cu ură, ci cu iertare și rugăciune.
La final, episcopul de Oradea i-a îndemnat pe credincioși ca la început de an să-și amintească faptul că fiecare om are un nume, o demnitate și o chemare. Așa cum Isus a primit un nume și un trup, creștinii sunt chemați să ducă pacea Sa în lume. Rugăciunea s-a încheiat cu încredințarea tuturor sub ocrotirea Maicii Domnului, cerându-i ajutor pentru a deveni purtători de pace, speranță și iubire.
Crina Dobocan

