Skip to main content

Tabără de zi la „Povești scrise de cai”

 |  Crina Dobocan  | 

Părinții aflați în căutarea unei activități perfecte pentru copiii lor la acest sfârșit de săptămână au la dispoziție tabăra de zi organizată de „Povești scrise de cai”.

Activitățile sunt gândite astfel încât să îmbine distracția, educația și natura și vor avea loc sâmbătă, 7 septembrie 2024.

Tabăra de la „Povești scrise de cai” le oferă copiilor o gamă variată de activități interactive și educative, menite să le dezvolte curiozitatea și să îi apropie de natură.

Începând cu ora 10:00 și până la 16:00, copiii vor putea interacționa cu animalele de la fermă (de la iepurași drăgălași, păsări, alpaca, până la caii care fac parte din activitățile principale ale taberei).

Totodată, ei sunt chemați să învețe prin joacă.

Copiii vor putea să afle mai multe despre creșterea și îngrijirea cailor, iar cei mai curajoși vor putea încerca traseul «micilor cavaleri» direct din șaua calului. O experiență unică pentru micii aventurieri”, spun organizatorii taberei.

În plus, cei mici se vor putea bucura de jocuri și aventuri în aer liber. Printre activitățile recreative se numără jocuri interactive, precum: Survivor kids, rațele și vânătorii, mimă și trasul cu arcul. Ziua se va încheia în jurul focului de tabără, unde copiii vor coace bezele și vor împărtăși povești.

În program este cuprins și un atelier de prelucrare a lemnului, o activitate educativă în cadrul căreia copiii  își pot dezvolta abilitățile manuale și creativitatea.

Tabăra oferă un mediu propice pentru socializare și formarea de noi prietenii. Copiii vor avea ocazia să interacționeze cu alți participanți de vârste apropiate și să colaboreze în cadrul jocurilor și activităților de grup.

Vârsta minimă pentru participare este de 5 ani, iar costul taberei este de 150 lei, care include toate activitățile descrise mai sus, prânzul, gustările cu fructe și apă.

Rezervări: Pentru a rezerva un loc, doritorii sunt invitați să contacteze organizatorii prin WhatsApp la numărul 0754364566.

Crina Dobocan