Prima ediție a Taberei de Educație prin Artă – Poezie și Desen a avut loc între 6 și 9 aprilie 2026, la inițiativa Rotary Club Oradea Art Nouveau. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bihor și al Casei Corpului Didactic Oradea, iar sponsorizarea a fost asigurată de Maxiq Computer.
Președintele Rotary Club Oradea Art Nouveau, Simona Schițcu, spune că membrii ONG-ului își propun să susțină proiectele care aduc valoare prin educație și care contribuie la dezvoltarea copiilor. Prin această tabără, denumită pe scurt „TEA,” accentul a fost pus pe educația non-formală, ca o completare a activităților obișnuite de învățare.

La activități au participat elevi de la Școala Gimnazială din Ciumeghiu și Școala Gimnazială din Mădăras, instituții cu care clubul a mai colaborat. Zece copii au acceptat invitația de a lua parte la o activitate descrisă ca o „vacanță fermecată” în lumea poeziei și a desenului.

Atelierul de poezie a fost coordonat de poeta Codruța Vancea. Activitățile au început cu texte din opera Anei Blandiana, unde elevii au descoperit ideea unei grădini fermecate. A urmat poezia „Speranța e o pasăre cu pene” de Emily Dickinson, considerată una dintre cele mai cunoscute metafore din literatura universală. Copiii au citit și creații semnate de Ioana Burghel, iar prima zi s-a încheiat cu povestea „Țuțu”, scrisă de Crisula Ștefănescu.

În a doua zi, tema principală a fost natura în poezie. Elevii au lucrat pe texte incomplete, pe care le-au completat cu propriile idei. Au analizat „Poem de iarnă” și „Poem de seară” de Ion Mureșan și au încercat să vadă lumea printr-o perspectivă diferită, alegând obiecte simple pe care le-au transformat în subiecte de poezie. De asemenea, au citit texte ale unor autori cunoscuți din literatura universală, precum Robert Louis Stevenson, Federico Garcia Lorca și Alexandr Pușkin. Din versurile create de ei a rezultat un poem comun, intitulat „Marea Carte a Naturii din Tabără”, care i-a surprins plăcut pe participanți.

Ultima zi a atelierului de poezie a fost dedicată creațiilor cu temă religioasă. Activitatea a fost coordonată de Alexandra Olah și Roberta Lucaciu, studente la Facultatea de Litere din Oradea. Organizatorii spun că implicarea copiilor, dorința lor de a participa și libertatea de exprimare au fost esențiale pentru reușita atelierului.

În paralel, a avut loc și atelierul de desen „Clădiri în acuarelă”, susținut de Maria Pop. Copiii au aflat cum se realizează o lucrare în acuarelă și au descoperit diferențele dintre desen și culoare, considerate de specialiști forme diferite de exprimare vizuală. Au primit informații despre tipuri de culori și noțiuni de bază din teoria culorilor.

După partea teoretică, elevii au realizat primul desen, reprezentând un cap de măgăruș. Apoi au trecut la o lucrare mai complexă: desenarea clădirii care găzduiește Episcopia Greco-Catolică din Oradea. În timpul activității, li s-au oferit informații despre arhitectul Kálmán Rimanóczy-fiul, cel care a proiectat și construit imobilul între anii 1902 și 1905. Li s-a explicat că inițial clădirea a fost o locuință și că stilul ei combină elemente eclectic, romanic, gotic și art nouveau, ceea ce îi dă un aspect de palat desprins din povești.

Partea de colorare a fost considerată o provocare, însă copiii au reușit să o ducă la capăt. Fiecare lucrare a fost diferită, în funcție de culorile și detaliile alese, reflectând stilul și imaginația fiecărui participant.
Activitățile în aer liber au fost coordonate zilnic de Anca Sabău. La început, elevii au lucrat cu Cheresteș Bianca, Drimuș Antonia și Potre Andrei, studenți în anul al II-lea la Facultatea de Geografie, Turism și Sport din Oradea. Ulterior, copiii au participat la sesiuni de dans, iar în ultima zi au vizitat Universitatea din Oradea, unde au văzut cum arată sala de antrenament și au aflat mai multe despre viața de student.

Pe lângă ateliere, programul a cuprins și alte activități. În prima zi, participanții au vizitat orașul și Târgul de Paște din Cetatea Oradea. Seara s-a încheiat cu momente de muzică și dans oferite de copiii de la Rotakids Club Oradea, împreună cu Unique Dance Studio și Raul Bochiș.
În a doua zi, elevii au mers într-o vizită ghidată la Galeria de Artă Contemporană, cu sprijinul Visit Oradea. Ziua s-a încheiat într-un atelier de pictură coordonat de Adela Lazăr, unde copiii au avut parte de activități creative și surprize.

În seara celei de-a treia zile, participanții au asistat la lucrarea „Petite Messe Solennelle” de Gioachino Rossini, interpretată în Catedrala Romano-Catolică din Oradea. Înainte de concert, Andrada Ciupeiu le-a explicat copiilor detalii despre această compoziție și regulile de comportament la un astfel de eveniment.
Ultima zi a inclus o sesiune în care copiii și-au prezentat impresiile. Aceștia au citit poeziile scrise în tabără, au vorbit despre experiența trăită și și-au expus lucrările realizate la desen. Evenimentul s-a încheiat cu un moment muzical susținut de frații Nistor, invitații speciali ai zilei.

La final, fiecare copil a primit cărți și dulciuri din partea organizatorilor, dulciurile fiind oferite de Piața9. De asemenea, participanții au primit câte un trofeu din cristal, cu simbolul taberei.
Mirela Niță Lupu, responsabilă de partea de comunicare, spune că cele patru zile au fost pline de activități legate de poezie, desen, muzică și dans, toate gândite pentru a le oferi copiilor experiențe frumoase și utile. Atât participanții, cât și organizatorii au plecat cu amintiri care vor rămâne importante pentru viitor.
Crina Dobocan

