Suspectați de delapidare și înșelăciune cu prejudiciu de peste 4,5 milioane lei
Două societăți comerciale din Baia Mare și una din Satu Mare au fost vizate astăzi de percheziții domiciliare și ridicări de documente, în cadrul unei ample acțiuni desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, parte a operațiunii „JUPITER”.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară și o ordonanță de predare și ridicare de documente financiar-contabile.
Suspectați de delapidare și înșelăciune cu prejudiciu de peste 4,5 milioane lei
Conform anchetatorilor, în perioada 2024–2025, reprezentanții legali ai unei societăți comerciale din Baia Mare ar fi dispus, în mod fraudulos, cesionarea unei creanțe în valoare de 4.543.831,54 lei – deținută asupra UAT Municipiul Oradea – către o altă firmă din același oraș. Operațiunea de cesiune ar fi fost lipsită de o contraprestație reală din partea cesionarului, cauzând astfel un prejudiciu semnificativ societății cedente, a explicat Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Mai mult, reprezentanții celor două firme ar fi indus în eroare autoritățile, prezentând cesiunea drept una oneroasă și folosind actul pentru a solicita executarea silită asupra Municipiului Oradea.
„Deși procedura nu a fost dusă la final, tentativa de obținere frauduloasă a fondurilor publice este considerată o infracțiune gravă de înșelăciune”, spun anchetatorii.
Documente ridicate pentru probarea infracțiunilor
În urma perchezițiilor desfășurate în Baia Mare și Satu Mare, anchetatorii au ridicat mai multe documente relevante pentru cauză: contracte de cesiune de creanță, contracte de împrumut, contracte de prestări servicii și colaborare, fișe de parteneri comerciali, registre contabile și acte de executare.
Acțiunea polițiștilor bihoreni a fost sprijinită de colegii lor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș.
Ancheta continuă
Cercetările sunt în plină desfășurare pentru a se stabili întreaga activitate infracțională și eventualele implicații ale altor persoane sau entități.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de Codul de procedură penală.
Crina Dobocan