Sub cerul instabil al Oradiei, „Moromeții 3” și-a găsit drumul către inimile spectatorilor
Orădenii au trăit emoția unei povești puternice, în aer liber, alături de regizorul Stere Gulea și actorii Alex Călin și Mara Bugarin. Publicul a fost încântat de film și de momentele de dinainte și după proiecție. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Tipografia de idei”
Ploaia torențială ce a spălat curtea Muzeului Țării Crișurilor sâmbătă seară nu a reușit să stingă entuziasmul cinefililor orădeni, care au asistat, în ciuda vremii capricioase, la o proiecție specială a filmului „Moromeții 3”, cel mai recent capitol al trilogiei cinematografice inițiate de Stere Gulea în urmă cu aproape patru decenii.
Filmul, cu un scenariu original semnat tot de Gulea, îl aduce în prim-plan pe Niculae Moromete, mezinul familiei, devenit între timp scriitor — unul premiat și tolerat de regimul comunist, dar care încearcă, în felul său, să reziste ideologic și moral vremurilor tulburi. Deși încărcat de nostalgie, filmul nu se refugiază în trecut, ci problematizează subtil relația individului cu puterea.
Rolul titular este interpretat de actorul Alex Călin, care a fost prezent la eveniment, însoțit de colega sa de platou Mara Bugarin (Aurora, o poetă tânără și fragilă, dar cu vervă), precum și de regizorul Stere Gulea, cel care a închis prin această peliculă cercul unei povești începute în 1987.

În ciuda unui început dificil – lumina serii concurând cu proiecția alb-negru – publicul, format din persoane de toate vârstele, a rămas răbdător și atent. Pe măsură ce întunericul s-a lăsat peste curtea muzeului, iar imaginea a devenit mai clară, povestea lui Niculae a început să respire cu adevărat pe marele ecran. S-au simțit tăcerile apăsătoare, conflictele mocnite și privirile grele ale personajelor într-un spațiu dominat de ideologia partidului și de îndoielile personale.
După proiecție, publicul a fost invitat la dialog cu echipa filmului.
„Am nevoie de reacția voastră, de un feedback sincer”, a spus Stere Gulea din primul moment, încurajând întrebările și reflecțiile.
„Cel mai mare câștig pentru mine a fost călătoria alături de acest film — am cunoscut oameni, locuri, gânduri… M-a ajutat să înțeleg mai bine în ce lume trăim”, a mai adăugat acesta.
La rândul lor, actorii au recunoscut că presiunea continuării unei trilogii emblematice a fost inițial copleșitoare.

„Ne gândeam mult la ce au însemnat primele două filme pentru public și pentru cinema-ul românesc”, a mărturisit Alex Călin. Totuși, odată începute filmările, s-au lăsat absorbiți de poveste și de complexitatea personajelor. „Am descoperit bucuria și libertatea de a lucra împreună”, a adăugat Mara Bugarin.
Regizorul, în schimb, a recunoscut că nu a avut o agendă precisă când a început să scrie scenariul.
„M-am lăsat purtat de imaginație, de discuțiile cu actorii. Nu am vrut să închid nimic, ci să deschid teme”, a spus Gulea, calm și cald, cum îl cunosc cei care i-au urmărit parcursul artistic.
Proiecția a făcut parte din programul estival „Tipografia de idei”, derulat de Muzeul Țării Crișurilor, care propune evenimente culturale diverse, de la filme la concerte și ateliere, toate cu acces gratuit.
Într-o seară în care natura a testat organizatorii, iar tehnologia a cerut răbdare, emoția și sinceritatea poveștii spuse pe ecran au fost cele care au unit publicul într-o liniște aproape ritualică.
„Moromeții 3” nu e o continuare, ci o reîntâlnire cu memoria, cu demnitatea și cu acel gust amar al compromisului făcut sub teroarea tăcerii.
Și poate, cel mai important, este o invitație de a nu uita să ne întrebăm – chiar și azi – în ce lume trăim.
Crina Dobocan
Foto: Narcis Alexandru