Studenții de la Drept au strâns peste 10.000 de lei pentru cazuri sociale, înainte de Crăciun

Dată:

- Publicitate -

spot_img

Între 5 și 17 decembrie 2025, Facultatea de Drept din cadrul Universitatea din Oradea, împreună cu ELSA Oradea, a organizat evenimentul caritabil de Crăciun „Dăruiește Fericire de Crăciun”. Acțiunea a ajuns anul acesta la ediția a VII-a și face parte dintr-o tradiție păstrată de studenți.

Proiectul a avut loc sub coordonarea conf. univ. dr. Lavinia Onica-Chipea și a avut ca scop sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. Studenții au pregătit prăjituri, iar colegii și profesorii de la Facultatea de Drept și de la Facultatea de Protecția Mediului au oferit donații. În acest fel, s-a strâns o sumă de peste 10.000 de lei.

Cu banii adunați, organizatorii au cumpărat cadouri pentru mai multe cazuri sociale. Ajutorul a ajuns la Căsuța LEO din Târgul de Crăciun Oradea, la două fete orfane din comuna Bratca, la Centrul de îngrijire de zi al DAS Oradea, la Casa de lângă Spital din Oradea, la Căsuța Deficienților Locomotori din Târgul de Crăciun Oradea, dar și la alte persoane afectate de sărăcie extremă.

Ca în fiecare an, o parte dintre studenți, alături de conf. univ. dr. Oana Mihăilă, a mers la Centrul de zi al DAS Oradea. Vizita a adus bucurie copiilor, iar studenții au luat parte la activitățile desfășurate acolo. Acțiunea a avut și sprijinul unor membri ai Lions Club Oradea.

Evenimentul s-a încheiat pe 17 decembrie 2025, la ora 12:00, în Sala festivă a Facultății de Drept. A avut loc „Tombola Fericirii”, unde câștigătorii au primit cărți de specialitate, oferite cu sprijinul conf. univ. dr. Mihail Udroiu.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată de concertul de colinde susținut de Corul Facultății de Drept, coordonat de doamna lect. univ. dr. Ligia Valentina Mirișan. Corul a prezentat un repertoriu nou, apreciat de cei prezenți.

Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor implicați în această acțiune. Studenții și profesorii urează tuturor Sărbători Fericite și un An Nou cu realizări și îi așteaptă pe cei interesați la ediția următoare a evenimentului.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular