Universitatea din Oradea a organizat marți, 26 mai 2026, un eveniment cultural dedicat studenților străini care studiază prin programul Erasmus+. Activitatea a făcut parte din proiectul „Bridging Continents: Advanced Erasmus+ Frameworks for Building Intercultural Institutional Networks”, coordonat de conf. univ. dr. Vasile Grama, prodecan al Facultății de Geografie, Turism și Sport.
În cadrul evenimentului a fost prezentat filmul documentar „Avram Iancu – Împotriva Imperiului”, o producție independentă regizată de Alin Panc. La realizarea filmului au lucrat patru istorici, cadre didactice de la Universitatea din Oradea. La proiecție au participat aproximativ 20 de persoane, studenți și cadre didactice universitare, veniți din mai multe țări, printre care Canada, Kenya, Turcia și Kosovo. Aceștia au avut ocazia să afle mai multe despre istoria României prin intermediul filmului.
Evenimentul a făcut parte din componenta culturală a programului și a purtat titlul „De la istoria națională la istoria europeană”. Filmul a pus în discuție Revoluția de la 1848, prezentată în legătură cu evoluțiile din Europa acelei perioade.
În cadrul întâlnirii a luat cuvântul prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș. Acesta a colaborat la echipa de realizare a producției și a explicat contextul istoric al perioadei cunoscute sub numele de „primăvara popoarelor”. Explicațiile sale au ajutat participanții să înțeleagă mai clar atât istoria României, cât și modul în care au evoluat politic mai multe state europene în acea perioadă.
Atât cadrele universitare, cât și studenții invitați au arătat interes față de subiect. După proiecție, participanții au discutat despre istoria românilor și au analizat și partea artistică a filmului.
Crina Dobocan

