Strategii pentru reducerea abandonului școlar, implementate de Școala Gimnazială „Lucreția Suciu”. Peste 800 de ore de activități de prevenire

Dată:

- Publicitate -

spot_img

Școala Gimnazială „Lucreția Suciu” din Oradea derulează un proiect ambițios pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar, în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Joi, unitatea de învățământ a organizat conferința județeană „Strategii educaționale și bune practici cu rol în dezvoltarea unui climat pozitiv și incluziv prin PNRAS”, având ca scop diseminarea rezultatelor și schimbul de bune practici.

Un proiect cu impact major asupra elevilor

Proiectul implementat la Școala Gimnazială „Lucreția Suciu” beneficiază de un grant în valoare de 983.000 de lei, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație. Acesta vizează sprijinirea elevilor aflați în situații de risc, prin activități remediale, digitale și de sprijin socio-educațional.

În deschiderea conferinței, prof. Mariana Simona Bocșan, managerul proiectului și directorul Școlii Gimnaziale „Lucreția Suciu”, precum și directorul adjunct, prof. Tünde Hasas, au prezentat obiectivele și structura programului. Bugetul a fost distribuit astfel:

  • Activități de prevenire și intervenție: 821.000 lei (83,52% din valoarea grantului);
  • Activități de compensare: 37.000 lei (3,76%);
  • Digitalizarea procesului educațional: 125.000 lei (12,72%).

În cadrul proiectului, 140 de elevi au beneficiat de sprijin educațional, participând la peste 800 de ore de activități de prevenire și intervenție. De asemenea, aceștia au primit 4.994 de porții de hrană caldă și au avut oportunitatea de a participa la excursii și activități extracurriculare.

Sprijin

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, ai Primăriei Oradea, precum și directori și cadre didactice din 25 de școli din județ, între care:

  • Szabo Ödön, vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, și Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării;
  • prof. dr. Alin Serafim Ștefănuț, inspector școlar general, prof. Nicolae Ioan Avram, inspector școlar general adjunct, și prof. Hajnal Kery, inspector școlar general adjunct, inspectorul școlar Florin Negruțiu, responsabil cu proiectele educative în cadrul IȘJ Bihor;
  • Flaviu Zancu, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Bihor,
  • viceprimarul Teofil Filimon, Laurențiu Chiana și Mariana Goia, consilieri municipali în cadrul Compartimentului Management Sănătate și Educație din cadrul primăriei Oradea, parteneri direcți în proiectele europene în care este implicată unitatea de învățământ.

Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat Ödön Szabo, vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, și inspectorul școlar general prof. dr. Alin Serafim Ștefănuț.

În discursul său, inspectorul general a subliniat că reducerea abandonului școlar este o investiție în viitorul societății.

„Prin politici eficiente, sprijin adecvat și implicarea comunității, putem oferi fiecărui copil șansa de a-și atinge potențialul. Educația nu este un privilegiu, ci un drept fundamental”, este de părere șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ, Ödön Szabo, a atras atenția asupra faptului că rata reală a abandonului școlar este mai mare decât cifrele oficiale, atingând aproximativ 10-12% pe parcursul unui ciclu educațional. Acesta a accentuat importanța unui parteneriat solid între școală, familie și comunitate pentru a combate fenomenul în mod sustenabil.

Exemple de bune practici și activități educaționale

În cadrul conferinței, cadrele didactice au prezentat activitățile desfășurate în cadrul proiectului, printre care:

  • Atelierul de artă dramatică (prof. Nicoleta Luca);
  • Sport și mișcare prin PNRAS (prof. Alexis Tarr);
  • Micii pictori în PNRAS (prof. Carmen Băliban);
  • Ritmuri și zâmbete – atelier de muzică și creativitate (prof. Leontin Arendaș);
  • Activități remediale la limba română și matematică (prof. Mariana Simona Bocșan și prof. Andrea Halász).
  • PNRAS Școala Gimnazială „Lucreția Suciu” – director prof. Mariana Simona Bocșan;
  • Implementarea proiectului PNRAS Școala Gimnazială „Lucreția Suciu” Oradea exprimată prin CIFRE – director adjunct prof. Tünde Hasas;
  • Activități tematice de prevenire prin PNRAS – prof. Carmen Băliban;
  • Activități remediale la limba și literatura maghiară – prof. dr. Sȧndor Goron;
  • Excursiile organizate în cadrul proiectului PNRAS Școala Gimnazială „Lucreția Suciu” Oradea – director adjunct prof. Tünde Hasas;
  • „Hai la școală” – activități de orientare școlară și profesională – prof. Mariana Seres;
  • Perfecționarea și formarea cadrelor didactice prin PNRAS – prof. Ramona Olariu;
  • Impactul PNRAS asupra elevilor de la frecvență redusă și A doua șansă secundar – prof. Alexandra Malvina Horvath.

De asemenea, proiectul a inclus sesiuni de formare pentru cadrele didactice, în urma cărora 38 de profesori au acumulat un total de 1.190 de puncte de credit transferabile.

Dotări moderne

În cadrul proiectului, școala a reușit să achiziționeze echipamente digitale și materiale educaționale menite să sprijine procesul de învățare. Printre acestea se numără table interactive, stații de încărcare pentru laptopuri, imprimante profesionale, camere web, rechizite pentru elevi, echipamente audio și instrumente muzicale.

În cadrul conferinței, au susținut prezentări:

  • Beneficiile programului PNRAS pentru toți factorii educaționali (elevi, părinți, cadre didactice) – inspectorul școlar prof. Florin Negruțiu;
  • „Vino la școală azi pentru siguranța și liniștea de mâine”– exemple de bune practici – prof. Nicolae Șaitoș, directorul Școlii din Vârciorog.
  • Școala de azi, comunitatea de mâine – prof. Ilona-Kármen Orbán;
  • Programul PNRAS „De la activități remediale la tabăra de vară” – prof. Tatiana Șinca;
  • PNRAS „Acordă o șansă educației!” – prof. Zoltán Maier;
  • Educația, partenerul tău pentru viitor – PNRAS Slavici, prof. Brândușa Buzulică;
  • Lumea noastră nu este la fel fără tine – abordări inovative în cadrul proiectului PNRAS al Liceului Teoretic „Horváth János” – prof. Gabriella Nagy.

Ultima parte a conferinței a fost dedicată formulării concluziilor și propunerilor pentru viitor. Participanții au fost cu toții de acord că este importantă continuarea proiectelor educaționale și că este necesară o colaborare strânsă între familie – școală – comunitate pentru a le oferi elevilor șansa la un viitor mai bun.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular