Skip to main content

Start la campania de vaccinare antigripală în sezonul 2024/2025

 |  Crina Dobocan  | 

Direcția de Sănătate Publică Bihor (DSP Bihor) informează că, în sezonul 2024/2025, campania de vaccinare antigripală se desfășoară pe baza unor proceduri similare celor din sezonul anterior. Astfel, vaccinurile antigripale pot fi obținute de la farmacii, pe bază de prescripție medicală, fără ca DSP Bihor să mai distribuie direct dozele către medicii vaccinatori.

Conform Ordinului comun MS / CNAS nr. 3278/804 din 2023 și precizărilor CNSCBT București, beneficiarii eligibili pentru vaccinare antigripală compensată trebuie să se adreseze medicilor de familie sau specialiștilor prescriptori aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate, pentru eliberarea unei rețete compensate (100% sau 50%).

Persoanele care beneficiază de compensare integrală (100%) a vaccinului antigripal sunt: copiii cu vârsta între 6 luni și 19 ani, femeile însărcinate, persoanele cu vârsta între 19 și 65 de ani, care suferă de una sau mai multe dintre următoarele afecțiuni cronice: boli cardiovasculare, respiratorii, renale, hepatice, neurologice, metabolice, oncologice sau autoimune; malformații congenitale; obezitate; asplenie; infecție HIV/SIDA; pacienți aflați în terapie imunosupresoare sau cu transplant; persoanele cu vârsta peste 65 de ani; personalul medico-sanitar și auxiliar.

Vaccin compensat 50%

Pentru persoanele cu vârsta între 45 și 65 de ani care nu suferă de afecțiuni cronice, vaccinul antigripal este compensat în proporție de 50%.

Persoanele care nu se încadrează în categoriile de mai sus pot achiziționa vaccinul din farmacii la preț întreg. Rețetele pentru vaccinul gripal pot fi eliberate de orice farmacie care are contract cu casa de asigurări de sănătate și care dispune de stocuri pentru sezonul 2023/2024. După obținerea vaccinului, beneficiarii se pot adresa medicilor vaccinatori sau farmaciilor care oferă serviciul de vaccinare.

Vaccinarea antigripală poate fi realizată de: toți medicii de familie din județul Bihor; medicii epidemiologi, de boli infecțioase și pediatric și medicii din orice altă specialitate care dețin un atestat de vaccinologie.

Toți medicii vaccinatori trebuie să fie în contract cu DSP și să fie înregistrați în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV), având obligația de a raporta orice reacții adverse post-vaccinare (RAPI).

Serviciul de vaccinare (inocularea) este gratuit pentru toți beneficiarii, fie că optează pentru vaccinarea la un medic vaccinator, fie la o farmacie autorizată.

DSP Bihor a informat toți furnizorii de servicii medico-farmaceutice implicați în procesul de vaccinare antigripală privitor la obligativitatea respectării și aplicării reglementărilor legale incidente aplicabile în vigoare”, a arătat dr. Daniela Rahotă, directorul executiv al DSP Bihor.

Farmacii autorizate

În județul Bihor, vaccinarea antigripală poate fi efectuată și în anumite farmacii. Câteva dintre acestea sunt:

  • Dr Max – Oradea, str. Ștefan Octavian Iosif nr 7 (Decebal Retail Park)
  • Dr Max – Oradea, Calea Aradului DN 79 FN (Galeria Carrefour – ERA)
  • Help Net – Oradea, Bd. Decebal nr 22
  • Codins – Oradea, str. Meziadului nr 2
  • Rodia – Oradea, str. Doina nr 26
  • Medica Plus – Oradea, str. Ion Bogdan nr 11A
  • Belladona – Oradea, str. Emanuel Gojdu nr 21

Lista farmaciilor unde se poate administra vaccinul gripal este actualizată periodic de către DSP Bihor pe site-ul oficial, www.dspbihor.gov.ro.

Crina Dobocan
Foto: Wilfried Pohnke de la Pixabay