CSM CSU Oradea a învins SCM U Craiova, scor 89-72, în Meciul 1 din primul tur al playoff-ului Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2024/25. Partida a avut loc joi, 1 mai 2025, la Oradea Arena.
Jocul a început foarte bine pentru orădeni. Aceștia au beneficiat de mai multe reușite de la mare distanță din partea lui Travante Williams, CSM-ul desprinzându-se la peste zece lungimi după câteva minute. Craiova a reacționat, Matt Crowley fiind de neoprit pentru defensiva bihoreană. Scorul după zece minute era de 23-16 în favoarea gazdelor.
Craiova a început mai bine sfertul al 2-lea și a restabilit egalitatea în minutul 13, la 27, prin Bueriberi, jucător aflat la a 2-a apariție după aproape trei luni. Roș-albaștrii au reacționat cu șapte puncte în succesiune, dar jocul echipei a lăsat mult de dorit. De asemenea, Craiova a găsit soluții să se apropie de coșul orădean, acolo unde a reușit să marcheze cu procentaje impresionante. Finalul reprizei a fost echilibrat, scorul la jumătatea partidei fiind de 42-37.

Formația din Craiova a oferit o replică foarte bună. Oltenii au pus în mare încurcătură formația de pe Crișul Repede. Ofensiva orădeană a fost în mare dificultate pe tot parcursul celui de-al 3-lea sfert. Ambele echipe au intrat devreme în penalizare, dar CSM-ul a întâmpinat probleme la linia de pedeapsă. Craiova a marcat ultimul coș al secvenței a 3-a pentru a se apropia la 58-56.
Sfertul 4 a demarat la fel de încâlcit pentru orădeni. Craiova a pedepsit lipsa de intensitate a defensivei gazdă și a rămas aproape pe tabela de marcaj. Nicolescu și Pridgett au marcat de pe semicerc, cel din urmă fiind faultat pe aruncare, iar CSM-ul s-a desprins la trei posesii pentru prima dată după mult timp. Spre finalul diferența a urcat la peste zece lungimi, Sayeed Pridgett remarcându-se la finalizare. Bihorenii au gestionat avantajul și au obținut victoria la capătul unei prestații nu foarte convingătoare.

Travante Williams a totalizat 19 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive, 3 intercepții, dar și 5 posesii pierdute, Donatas Tarolis și Sayeed Pridgett au adăugat câte 16 puncte, iar Kalif Young a terminat cu 11 puncte, 11 recuperări pentru CSM Oradea. De cealaltă parte, Matt Crowley a adăugat 18 puncte, 6 pase decisive, iar Devante Brooks a adăugat 10 puncte, 9 recuperări pentru SCM U Craiova.

„A fost un meci tipic pentru primul din playoff. Am jucat un pic crispați. Nu am avut cele mai bune procentaje și am ratat multe aruncări libere. Nu am avut cele mai bune decizii, însă la final, în sfertul 4, am făcut cumva diferența pe intensitate și apărare.
Nu a fost cea mai bună zi a noastră. Sperăm că ne vom exprima mai bine în următoarele partide. Totuși, ne-am apărat, efortul a fost acolo și pe efort, intensitate și muncă fizică am făcut diferența. Cifrele confirmă acest lucru. Până la urmă i-am ținut la 72 puncte marcate.
Ne dorim foarte tare să ne continuăm drumul acesta bun. Îmi doresc să fim un pic mai calmi. Playoff-ul creează o stare de agitație și de stres. Trebuie să gestionăm acest lucru cum trebuie și este foarte important să ne liniștim puțin”, a declarat antrenorul CSM CSU Oradea, Cristian Achim.

Scorul general devine 1-0 pentru CSM CSU Oradea. Se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci meciuri.
Meciul 2 are loc sâmbătă, 3 mai 2025, ora 19:00, la Oradea Arena. Bilete se găsesc AICI. Abonamentele sunt valabile.
Foto: Narcis Alexandru
