Skip to main content

Spitalul Județean din Oradea, centru regional pentru tratamentul pacienților cu politraumă. Condiții moderne pentru pacienții critici cu politraumatisme

 |  Crina Dobocan  |  ,

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, în parteneriat cu Primăria Oradea, a depus o cerere de finanțare europeană pentru proiectul „POLITRAUMĂ – Investiții în infrastructura publică a SCJU Bihor pentru tratarea pacienților critici – politraumă”, cod SMIS 350244. Inițiativa a fost înregistrată prin Programul Sănătate 2021–2027, de Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională.

Valoarea totală a investiției se ridică la 28,06 milioane lei (inclusiv TVA), din care 26,08 milioane lei provin din fonduri nerambursabile. Proiectul a fost depus în cadrul apelului destinat investițiilor în infrastructura spitalicească pentru pacienții critici cu politraumă, parte a Priorității 3: „Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical”.

Secție modernizată

Planul prevede reabilitarea și reorganizarea etajului 2 din corpul principal al Staționarului I. Aici, va fi amenajată o sală de operații ultramodernă, dedicată tratării pacienților cu politraumă. Spațiul va fi compartimentat pe circuite separate pentru pacienți, personal, instrumentar și deșeuri, în conformitate cu cele mai stricte norme sanitare.

Secția va fi dotată cu aparatură de ultimă generație: instrumentar chirurgical multidisciplinar, microscop operator, motor craniotom, echipamente de anestezie și radiologie mobilă, turn de endoscopie chirurgicală, sisteme de electrochirurgie și autotransfuzie. Aceste echipamente vor permite intervenții simultane, reducerea timpului de reacție și șanse mai mari de supraviețuire pentru pacienții critici.

Oradea, centru regional pentru politraumă

Odată implementat, proiectul va transforma SCJU Bihor într-un centru regional modern de tratament pentru politraumă. Unitatea va putea asigura traseul complet al pacientului critic – de la primirea în UPU și stabilizarea inițială, la operațiile multidisciplinare și îngrijirea în ATI.

Proiectul răspunde atât priorităților naționale, cât și celor europene în domeniul sănătății și va avea un impact direct asupra salvării de vieți și creșterii calității îngrijirilor medicale în regiune, transmit reprezentanții Primăriei Oradea.

Crina Dobocan