Spectacol total în bazin. Cupa Benvenuti a adunat sute de înotători la Oradea (FOTO)

Dată:

Weekendul 28 februarie – 1 martie, Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea a găzduit ediția a 14-a a Cupei Benvenuti – Memorial „Herman și Georgeta Schier”.

Concursul, sponsorizat de compania Benvenuti, a adunat peste 350 de sportivi de la 21 de cluburi din România și Ungaria. A fost un record de participanți.

La start au fost și nume cunoscute din natația juvenilă. Daria Măriuca Silisteanu, campioană europeană și vicecampioană mondială la 100 m spate, a concurat la Oradea. De asemenea, Aissia Prisecariu, medaliată cu bronz la 200 m spate la Campionatul European de Juniori și deținătoare a recordului mondial la 100 m spate la Campionatele Europene în Ape Înghețate din Italia, a participat.

Alți sportivi importanți au fost Veress Rebecca Jasmin, Tenciu Alecsia Maria, Tudor Asaftei și Gaman Maya Andreea, toți multiplu medaliați la Campionatele Naționale și la Cupa României.

Tribunele au fost pline de părinți și fani care i-au încurajat pe copii și pe tinerii sportivi.

Ne bucurăm să vedem atât de mulți copii care iubesc sportul și înotul, dar și părinți care îi susțin. A fost un privilegiu să fim alături de acești copii minunați. Sperăm că prin sprijinul nostru, visurile lor vor prinde mai mult contur. Mulțumim tuturor participanților, susținătorilor și cluburilor CSM Oradea, Crișul Oradea și Primăriei Oradea pentru această colaborare, pe care vrem să o facem o tradiție”, a spus Dan Pavel, General Manager Benvenuti.

La concurs au participat copii născuți între 2017 și 2009, împărțiți pe categorii de vârstă. Competiția a fost un test important înaintea Campionatelor Regionale din martie și a Campionatelor Naționale de Seniori, Tineret și Juniori I și II de la Otopeni, programate la finalul lunii aprilie.

Compania Benvenuti, fondată în 2004 la Oradea, susține constant proiecte sociale și sportive, în special pentru copii și tineret.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular