Curtea Liceului „Don Orione” din Oradea a fost locul unde emoțiile, zâmbetele și speranțele s-au amestecat cu rugăciunile și mesajele pline de dragoste și încurajare ale invitaților, marcând astfel un nou început.
Elevii, părinții și profesorii au participat duminică, 8 septembrie, la festivitatea de deschidere a noului an școlar 2024/2025, eveniment ce a coincis cu aniversarea a 30 de ani de episcopat ai Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea.
Prezent la festivitate, episcopul Virgil Bercea și-a exprimat încrederea în elevii și profesorii liceului
„Fiți înțelepți, cuminți și buni, atât cât puteți. Să știți că aici veți găsi tot ceea ce veți avea nevoie ca să creșteți frumoși și armonioși, împreună cu Domnul, alături de profesorii și părinții voștri!”, sunt cuvintele episcopului, care au dat tonul unei ceremonii în care fiecare invitat a subliniat importanța credinței, a educației și a comunității unite în jurul școlii.
Preasfinția Sa Virgil Bercea a continuat să îndemne părinții să aibă încredere în cadrele didactice care: „pentru copiii dumneavoastră își dau viața și sufletul lor”.
Viceprimarul Municipiului Oradea, Antonia Nica, a întâmpinat elevii cu un mesaj plin entuziasm.
„Fiecare an școlar aduce noi oportunități, noi provocări și visuri spre care tindeți cu speranța că, la vremea lor, măcar o parte dintre ele se vor transforma în realitate. Este o mare binecuvântare că există unități de învățământ legate profund de credință”, a spus Nica.
Cadru didactic de meserie, aceasta a subliniat importanța educației în formarea tinerelor generații, amintind totodată de rolul pe care-l au dascălii în modelarea elevilor.
Educație bazată pe valori
În discursul său, Antonia Nica a mai arătat că o școală de calitate nu este doar cea care formează elevi de nota 10, ci una care cultivă în tineri valori, precum: credința, patriotismul, respectul, modestia și empatia.
„Împlinirea și fericirea se nasc dintr-o bună educație, o educație care începe acasă, continuă la școală și se consolidează atunci când ne cunoaștem identitatea”, a adăugat aceasta, îndemnând elevii să reflecteze zilnic la ceea ce spunea filosoful grec Democrit: „Este înțelept nu acel care se întristează de ce-i lipsește, ci acela care se bucură de ce are”.
La rândul său, directorul Liceului „Don Orione”, prof. Alexandru Stoica, i-a îndemnat pe elevi să își urmeze visurile cu curaj și perseverență, amintindu-le că forța de a reuși în viață vine din educație și încredere în sine.
„Visați la munții cei înalți ca să puteți avea demnitate atunci când traversați văile eșecurilor. Visurile nu determină locul unde veți ajunge, dar generează forța necesară pentru a vă scoate din locul în care vă aflați”, a mai transmis Stoica.
Cu această ocazie, întreaga comunitate orionină s-a unit într-un moment de rugăciune pentru deschiderea anului școlar, cerând binecuvântarea divină pentru toți cei implicați în actul educațional: elevi, părinți, profesori și personal auxiliar.
Pr. Francisc Lăcătuș, superiorul Centrului „Don Orione” din Oradea, a subliniat importanța formării complete a elevilor – umană, intelectuală și spirituală, ghidată de valorile Sfântului Alois Orione: „Este important pentru noi să facem lucrul acesta împreună: conducere, cadre didactice, personal auxiliar, părinți… astfel încât copiii noștri să fie «soarele zilei de mâine»”.
Nouă specializare
Liceul „Don Orione” se pregătește să sărbătorească anul viitor 30 de ani de la înființarea sa, un parcurs care a început în anul 1995 cu doar 32 de elevi și care a crescut până la peste 750 de elevi în prezent.
O altă noutate pentru acest an școlar este introducerea specializării de Filologie – intensiv limba italiană, singura de acest fel din județul Bihor, a anunțat managerul liceului Martin Miheller.
Acesta a vorbit despre continuitatea și fermitatea valorilor pe care se bazează această instituție, în ciuda schimbărilor din jur.
„Chiar dacă se schimbă lumea, esența rămâne aceeași: învățătura și educația se vor face de calitate”, a asigurat Miheller, adăugând că liceul rămâne fidel misiunii sale de a forma „oameni definiți prin valori durabile”.
Crina Dobocan
Foto: Narcis Alexandru / Crina Dobocan