Locuitorii din Sânmartin au motive de bucurie. Începând de joi, 4 decembrie 2025, sistemul de distribuție a gazelor naturale din localitate a fost pus în funcțiune. Primăria anunță că, în celelalte sate ale comunei, gazul va fi introdus treptat în următoarele 70 de zile, conform reglementărilor ANRE.
Reprezentanții Primăriei Sânmartin spun că proiectul a fost unul de o amploare fără precedent. Este vorba despre cea mai mare investiție realizată de comuna Sânmartin până acum, în valoare de 20 de milioane de euro – echivalentul bugetului local pe cinci ani, spune primarul Cristian Laza.

În total, au fost montați 130 de kilometri de rețea de gaz și au fost executate 4.020 de branșamente pentru gospodării și firme.
Primarul a mulțumit concesionarului Distrigaz Vest, firmelor de construcții Gavella Com SRL, Distrigaz Vest Construcții SRL și Safit Inst, precum și echipei Primăriei Sânmartin, care a participat la coordonarea proiectului. Totodată, edilul a mai subliniat că ar fi „nedrept” să nu îi mulțumească și lui Marcel Ciolacu, persoana care l-a sprijinit în obținerea finanțării pentru această investiție majoră.
„Punerea în funcțiune a gazului reprezintă un pas important pentru dezvoltarea comunei noastre”, a asigurat primarul Cristian Laza.
Crina Dobocan


