Marți, 25 noiembrie, la Comuniteca Atelier, Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat o întâlnire dedicată Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor locale, specialiști și membri ai comunității, care au discutat despre prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor, precum și despre sprijinul esențial oferit victimelor.
Întâlnirea a fost deschisă de Dumitru Bochiș, președintele Uniunii Județene a Pensionarilor Bihor, urmat de prezentarea activităților susținută de Miorița Săteanu, coordonator de proiect. Semnificația zilei de 25 noiembrie și impactul profund al violenței asupra femeilor au fost evidențiate de prof. univ. emerit dr. Vasile Marcu, care a vornit despre importanța informării corecte și a prevenirii timpurii.
Comisar-șef Ioana Indrieș, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Departamentul de Prevenire și Combatere a Violenței, a vorbit despre procedurile de semnalare a cazurilor, intervenția operativă și necesitatea protejării imediate a victimelor.

Sprijinul psihologic acordat femeilor agresate a fost detaliat în cadrul unei prezentări dedicate, iar comisar-șef adjunct Zoița Dramnescu a oferit informații importante privind drepturile victimelor, în special în situații marcate de vulnerabilitate, stres și teamă.
Direcția de Asistență Socială Oradea a fost reprezentată de dna Anca Grama, director, care a prezentat serviciile puse la dispoziția victimelor: adăpostul de urgență, consilierea psihologică și socială, intervenția în cazuri de risc și colaborarea cu Poliția pentru situațiile ce necesită acțiuni rapide.
„Violența domestică rămâne una dintre cele mai dureroase realități cu care ne confruntăm. Anual, ne lovim de numeroase cazuri, unele cu final tragic, care arată cât de vulnerabile pot deveni femeile afectate de abuz. La DAS Oradea, nu ne limităm doar la intervenția în situații de criză, ci punem accent pe prevenție. Știm că anumite comportamente se formează de la vârste fragede, motiv pentru care derulăm permanent campanii de informare și educație în rândul elevilor și tinerilor. Promovăm un stil de viață sănătos, prevenim consumul de substanțe interzise și discutăm deschis despre gestionarea conflictelor, relațiilor și timpului liber. Scopul nostru este să contribuim, încă din școală, la reducerea comportamentelor agresive și la formarea unor generații responsabile. Le mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea întâlnirii și partenerilor instituționali pentru sprijin. Este esențial să rămânem un sprijin constant pentru cei care cer ajutor”, a subliniat Anca Grama, director DAS Oradea.

DAS Oradea a asigurat că își oferă sprijinul pentru toate inițiativele dedicate protejării victimelor violenței domestice și pentru prevenirea acestui fenomen. Instituția continuă să dezvolte servicii adaptate nevoilor comunității și să colaboreze cu autoritățile pentru a asigura un mediu mai sigur pentru femeile afectate de violență.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic emoționant susținut de corurile „Margareta” și „Traian Moșoiu”.
Crina Dobocan

