Vineri după-amiază, sicriul marelui antrenor Emeric Ienei a fost adus la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” din Oradea. Cei care au dorit să-i aducă un ultim omagiu au putut veni până la ora 19.
La stadion au fost prezenți cei doi copii ai săi, Călin și Cristina, precum și alte rude și prieteni apropiați.
Printre primii care au venit s-a numărat și Gabi Balint, fostul jucător al Stelei, cel care a înscris în finala din 1986 de la Sevilla, atunci când echipa a câștigat Cupa Campionilor Europeni sub conducerea lui Ienei. Vizibil emoționat, Balint a lăcrimat în fața sicriului și a preferat să nu vorbească cu presa.

Federația Română de Atletism a adus o coroană de flori în memoria lui Emeric Ienei, prin președinta Constantina Diță, secretarul general Inocențiu Voinea și fostul antrenor Károly Kádas.

Au venit și alte persoane cunoscute din lumea sportului și din oraș: Viorel Vancea, antrenorul Florin Fărcaș, omul de afaceri Gavrilă Ghilea, dar și fostul șef al Poliției Bihor, Liviu Popa, care a spus despre Ienei că „a fost un om deosebit”.
Mulți orădeni s-au adunat în tribune, pentru a-l omagia pe antrenorul pe care l-au descris drept „un om modest și foarte iubit”.

Sicriul va rămâne la stadion până vineri seară, la ora 19.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la Cimitirul Municipal din Oradea, cu onoruri militare, deoarece Emeric Ienei a fost general de brigadă în retragere.
La ceremonii sunt așteptați să participe nume importante din fotbalul românesc, printre care Răzvan Burleanu, Marius Lăcătuș, Anghel Iordănescu, Miodrag Belodedici, Tudorel Stoica, Neluțu Sabău, Ștefan Iovan și Adrian Bumbescu.

Slujba religioasă va începe la ora 13:30, la Biserica Militară din Oradea, iar cortegiul funerar va merge apoi către Cimitirul Rulikovski, unde se va oficia slujba la Capela Municipală, începând cu ora 14:00.
Potrivit Garnizoanei Oradea, la funeralii vor lua parte reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, autorități locale și centrale, dar și numeroase personalități din sportul românesc și internațional.

În cadrul ceremoniei vor fi onoruri militare, iar pe sicriu va fi așezat drapelul României, în semn de respect pentru omul care a adus glorie fotbalului românesc.
Crina Dobocan
Foto: Crina Dobocan

