Skip to main content

Show exploziv la Oradea Arena! DFS 25 a ridicat sala în picioare

 |  Crina Dobocan  | 

Oradea Arena a fost transformată într-un adevărat colosseum modern pentru finala Dynamite Fighting Show (DFS) 25, un eveniment spectaculos care a adus în fața a peste 6.000 de spectatori luptători de top din întreaga lume. În ciuda unor dificultăți logistice la intrare, publicul prezent a fost răsplătit cu o seară memorabilă, plină de energie, emoții și lupte de excepție.

Start în forță

Francesca și Peter, gazdele serii, au dat tonul spectacolului, introducându-i pe „gladiatorii” care urmau să facă spectacol în ring.

Cei mai aclamați au fost bihorenii Adrian Maxim și Alexandru Lungu („Muntele Bihorului”), care au adus un suflu local în competiție. Promotorul DFS, Cătălin Moroșanu, a fost cel care a deschis gala.

Bună seara, Oradea! Vă felicit pentru acest oraș minunat și pentru această sală extraordinară. Mă înclin în fața voastră!”, a spus Moroșanu.

Primul duel al serii, între Remus Bortea și Vasile Corcodel, a fost câștigat de cel din urmă, prin decizia unanimă a arbitrilor.

Sandu Lungu, supranumit „Muntele Bihorului”, a urcat în ring și, vizibil emoționat, a afirmat:  

Sunt foarte emoționat, sunt acasă. Cred că este momentul meu de glorie, posibil printre ultimele mele lupte. Un meci de grei, nu poate fi decât spectaculos”.

Darius Argyo, supranumit „Minerul”, și sătmăreanul Andrei Varga au oferit apoi un spectacol intens la categoria mijlocie. Susținut de o galerie zgomotoasă, Varga a câștigat lupta prin decizie unanimă, în aplauzele publicului.

Emoțiile au fost amplificate de prezența multiplului campion mondial K1, Remy Bonjasky, care a avut cuvinte de apreciere față de publicul orădean și față de administrația locală.

Iubesc Oradea! Este prima mea vizită aici și sunt impresionat de publicul extraordinar. DFS devine tot mai puternică!”, a spus el.

La categoria grea, Valentin „Pistolarul” Bordianu a învins prin TKO în repriza a doua pe arădeanul Vali Petruț, după un schimb exploziv de lovituri.

Moment tensionat: Rodrigo și arbitrul

Brazilianul Rodrigo Meneiro a stârnit controverse, pierzând prin KO în fața lui Claudiu Bădoi. Frustrat, Rodrigo a bruscat arbitrul de două ori, fiind evacuat din ring de forțele de ordine. Publicul a reacționat cu uimire, dar spectacolul a continuat fără incidente.

O confruntare intensă la categoria super-mijlocie i-a adus în ring pe francezul Steven Mendes și băimăreanul Andrei Ostrovanu. După trei reprize pline de energie și tehnică, Ostrovanu a fost declarat câștigător printr-o decizie unanimă a arbitrilor.

Sebastian Lutaniuc a fost protagonistul serii, cucerind centura ISKA după un duel exploziv cu grecul Vasileios Karagkiozi. Finalul spectaculos al meciului, cu lovituri rapide și decisive, a ridicat sala în picioare, scandările „Sebi, Sebi!” răsunând în toată arena.

Vă mulțumesc pentru susținere! Avem un campion mondial în țară!”, a spus Lutaniuc cu emoție, după ce a primit centura.

La categoria open, diferența de aproape 50 kg dintre Tolea Ciumac și mai tânărul Bogdan „Ciobănașul” Năstase a oferit un meci neconvențional. Deși Ciumac a început cu energie, ritmul său a scăzut treptat, iar adversarul său a profitat, punctând precis. La final, Năstase a obținut victoria prin decizie, în aplauzele publicului care a apreciat spectacolul oferit de cei doi luptători.

Adrian Maxim, aproape de victorie, dar învins

Luptătorul local Adrian Maxim, campion DFS și luptător în Glory, s-a confruntat cu brazilianul Vinicius Bereta. După un început puternic în aplauzele entuziaste ale celor 6.000 de spectatori, Maxim a dominat primele runde cu lovituri clare. În ultima repriză, însă, Bereta s-a dovedit mai proaspăt și a profitat de o penalizare decisivă aplicată lui Maxim de arbitru. Astfel, brazilianul a câștigat printr-o decizie controversată, scor 2-1.

La super-mijlocie, camerunezul Brice Kombou l-a învins pe românul Andrei Leuștean, fiind numărat de trei ori în repriza a patra. Brice a plecat cu centura ISKA.

Alexandru Lungu, victorie în stil mare

După patru ore de lupte spectaculoase, super-greii Alexandru Lungu și Cristian Anheliuc au urcat în ring pentru main-eventul galei. În uralele mulțimii, „Muntele Bihorului” și-a impus stilul de luptă. În a doua repriză, Anheliuc a fost numărat, iar în a treia, Lungu a gestionat cu inteligență avantajul acumulat, încheind lupta cu o victorie clară prin decizie unanimă a arbitrilor. Cu o diferență semnificativă de vârstă și înălțime față de adversar, Lungu a demonstrat că experiența și strategia fac diferența

Evenimentul a atras persoane din diverse domenii. Primarul Florin Birta, alături de soție, a fost prezent, iar creatorul de modă Cătălin Botezatu a urmărit luptele din rândurile din față. Campioni locali și susținători ai sporturilor de contact au completat lista de invitați.

Crina Dobocan
Foto: Narcis Alexandru