Sfântul Ştefan, considerat primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit în fiecare an pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Este o zi importantă pentru creştini, dar şi una de mare bucurie pentru peste jumătate de milion de români care îşi serbează onomastica.
Sfântul Ştefan a fost primul care a vorbit deschis despre credinţa în Iisus Hristos şi a mărturisit-o până la sacrificiul suprem. Pentru curajul său, a fost omorât cu pietre, devenind astfel primul mucenic al creştinătăţii.
Cine a fost Sfântul Ştefan?
De origine iudaică, Ştefan a fost ales de Sfinţii Apostoli drept unul dintre cei şapte diaconi ai Bisericii din Ierusalim. Rolul său era să ajute comunitatea, mai ales prin împărţirea hranei celor nevoiaşi. Datorită respectului de care se bucura, a fost considerat întâiul dintre diaconi, având rangul de arhidiacon.
Era un bun cunoscător al Scripturilor şi al învăţăturilor lui Hristos. Predicile sale, însoţite de fapte şi minuni, au stârnit însă mânia autorităţilor religioase ale vremii. A fost judecat de Sinedriu, acuzat de blasfemie şi, în cele din urmă, scos din cetate şi ucis cu pietre.
Potrivit tradiţiei creştine, în ultimele clipe de viaţă, Ştefan s-a rugat pentru cei care îl omorau, cerând lui Dumnezeu să-i ierte. Sacrificiul său a avut un ecou puternic: printre cei prezenţi la ucidere se afla şi Saul, cel care avea să devină mai târziu Apostolul Pavel.
Tradiţii şi credinţe populare
Ziua Sfântului Ştefan este respectată atât la sat, cât şi la oraş. Nu există obiceiuri stricte, însă tradiţia spune că este bine ca în această zi să fie adusă în casă o icoană a sfântului, mai ales de către cei bolnavi sau de cei aflaţi în conflicte vechi. Se crede că Sfântul Ştefan aduce sănătate, pace şi împăcare.
De asemenea, este considerat un gest de bun augur să fie dăruită o icoană sau o candelă aprinsă, pentru sporul casei şi binele familiei. În biserici sunt pomeniţi cei care au murit în împrejurări tragice, iar în unele zone se împart pachete cu mâncare.
În Muntenia, se păstrează obiceiul „pâinicilor lui Ştefan”, rotunde şi unse cu miere, care amintesc de pietrele cu care a fost ucis martirul. După ce sunt sfinţite, aceste pâinici sunt oferite copiilor săraci.
Onomastică
Numele Ştefan provine din grecescul „Stephanos” şi înseamnă „coroană” sau „cunună”, simbol al biruinţei şi al jertfei. În România, cele mai răspândite forme sunt Ştefan şi Ştefania, dar şi numeroase derivate precum Fane, Fănel, Fănică sau Fănuţa.
Potrivit datelor oficiale, aproximativ 515.000 de români îşi serbează numele pe 27 decembrie, cei mai mulţi fiind bărbaţi.
Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 362.037 bărbaţi şi 152.558 femei. Între prenumele masculine se întâlnesc: Stefan/Ştefan – 309.900, Istvan – 32.234, Fanel/Fănel – 8.083, Fanica/Fănică – 4.603, Stefanel/Ştefănel – 3.497, Stefanut/Ştefănuţ – 3.227, Fane – 489 de persoane, Stefanus/Ştefănuş – 4. La femei, cel mai întâlnit prenume este Stefania/Ştefania – 124.996, Stefana/Ştefana – 18.267, Fanica/Fănica – 8.002, dar mai sunt întâlnite şi Fana – 297 de persoane și Fanuta/Fănuţa – 996.
Numele Ştefan rămâne unul dintre cele mai respectate, legat de ideea de credinţă, curaj şi jertfă.
Sfântul Ştefan rămâne, peste veacuri, un simbol al mărturisirii credinţei fără teamă, dar şi al iertării, fiind un exemplu pe care credincioşii îl cinstesc în fiecare an, în a treia zi de Crăciun.
Crina Dobocan
