Cei doi frați și fostul pompier care au terorizat, bătut și umilit o femeie, pe care mai apoi au aruncat-o dezbrăcată în stradă, scapă doar cu suspendare. Cuantumul daunelor morale în schimb a fost majorat de la 20.000, la 50.000 de euro.
Amintim că procesul a pornit de la o faptă comisă în octombrie 2021, la Ortiteag, de doi frați, Florin și Andrada (fosta Costa), împreună cu fostul pompier Cătălin Butuc.
Atunci aceștia, pe fondul unei relații pe care o avea tătăl celor doi frați cu contabila firmei deținute de acesta s-au răzbunat pe tânăra orădeancă și au pedepsit-o în stil mafiot.
Au atras-o într-unul dintre birourile firmei unde au legat-o, au bătut-o, au tuns-o și au ras-o în cap, inclusiv la sprâncene. Mai apoi aceștia au aruncat-o dezbrăcată în stradă în fața casei mamei sale din Măgești.

„În baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj şi de inculpaţii Butuc (fostă Costa) Andrada-Nicoleta, Costa Florin-Gavril şi Butuc Cătălin-Florin, împotriva sentinţei penale nr. 140/2025 din 01 august 2025, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 270/111/2022. În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite apelul declarat de partea civilă Lup (fostă Târb) Florina-Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 140/2025 din 01 august 2025, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 270/111/2022. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând: Majorează cuantumul daunelor morale la plata cărora au fost obligaţi în solidar inculpaţii Butuc (fostă Costa) Andrada-Nicoleta, Costa Florin-Gavril şi Butuc Cătălin-Florin, de la suma de 20.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR la data plăţii, la suma de 50.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR la data plăţii. Menţine dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpaţii apelanţi Butuc (fostă Costa) Andrada-Nicoleta, Costa Florin-Gavril şi Butuc Cătălin-Florin la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în apelul parchetului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi, 12.02.2026, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.1 din Codul de procedură penală”, se arată în soluția Curții de Apel Oradea.


